Opportunità

Indietro
imagine de fundal

Ziua Sustenabilității – 27 octombrie

UNCJR susține Ziua Sustenabilității

Ambasada Sustenabilității în România (ASR) anunță că următorii 7 ani sunt esențiali pentru viitorul Pământului. Astfel, cu ocazia Zilei Sustenabilității în România, o inițiativă organizată în parteneriat cu Lidl România, ASR lansează un apel la conștientizare și acțiune comună pentru a combate schimbările climatice, care, alături de pierderea biodiversității și poluarea, reprezintă unul dintre factorii ce cauzează tripla criză planetară cu care omenirea se confruntă în prezent.

Potrivit cronometrului climatic disponibil pe site-ul www.ziuasustenabilității.ro, la ratele actuale de emisii de gaze cu efect de seră (GES), suntem la mai puțin de șapte ani din „bugetul de carbon” global, ceea ce oferă două treimi șanse de a rămâne sub pragul critic de 1,5°C de încălzire globală. Peste acest punct critic, schimbările climatice vor fi inevitabile și imprevizibile.

Ziua Sustenabilității în România este despre schimbare. Avem nevoie să ne schimbăm modul de a trăi și de a folosi produse și servicii. Companiile responsabile și Uniunea Europeană accelerează tranziția către modelul economic care ne va ajuta să trăim într-un mediu sănătos, o societate echitabilă și prosperă. Pentru a susține aceste eforturi, este nevoie ca noi, consumatorii, să alegem produsele și serviciile, fiind atenți și la impactul pe care acestea le au asupra mediului și, implicit, asupra sănătății noastre. Dincolo de eforturile organizațiilor, atâta timp cât nu există cerere, nu va apărea nici oferta. Cumulate, alegerile noastre individuale mai sustenabile au puterea de a remodela lumea în care trăim și pe care o vom lăsa moștenire generațiilor viitoare. 27 octombrie este ziua în care discutăm. În tot restul anului, acționăm,” a declarat Dragoș Tuță, Președinte și Fondator Ambasada Sustenabilității în România.

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) susține inițiativa ASR, constientizând importanța schimbărilor climatice, autorităților publice locale dedicându-se constant proiectelor care contribuie la atingerea țintelor de sustenabilitate.

Cum putem încetini cronometrul climatic

Dovezile științifice sunt clare, ne confruntăm cu o urgență climatică: emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din activitatea umană, provoacă schimbarea climatului nostru și își pun amprenta în mod vizibil și asupra sănătății oamenilor. Suntem într-o cursă contra cronometru pentru planeta Pământ, de aceea avem nevoie de un efort comun sincronizat al tuturor actorilor din societate (cetățeni, companii, ONG-uri și autorități).

În acest context, site-ul www.ziuasustenabilitatii.ro reunește o serie de soluții pe care orice actor din societate le poate implementa pentru a-și reduce amprenta de carbon și încetini astfel cronometrul climatic: consum responsabil de resurse (de la apă până la mâncare), tranziția la economie circulară, investiții în energie verde, dezvoltarea de lanțuri valorice verzi în mediul privat, creșterea procentului de achiziții publice verzi, prioritizarea și susținerea investițiilor în sectorul de cercetare dedicat soluțiilor bazate pe natură, creșterea procentului de credite verzi pentru susținerea tranziției la afaceri cu emisii scăzute de carbon etc. De asemenea, tot pe site-ul campaniei, există o secțiune dedicată argumentelor științifice ce confirmă urgența climatică, dar și o secțiune ce explică schimările climatice pe înțelesul tuturor, dezvoltată în parteneriat cu rețeaua de cercetători de la InfoClima.

Despre Ambasada Sustenabilității în România

Ambasada Sustenabilității în România (ASR) este o inițiativă non-profit, privată și apolitică, lansată oficial în anul 2018. ASR promovează modelul economic sustenabil, cel în care companiile, prin intermediul parteneriatelor, pot rezolva probleme sociale și de mediu fără a sacrifica eficiența economică (profitul). ASR reunește la acest moment, prin programul Coaliția România Sustenabilă, peste 130 de companii responsabile și ONG-uri implicate, dornice să contribuie la apropierea momentului în care românii trăiesc într-un mediu sănătos, o societate echitabilă și prosperă.

Proces verbal de licitație

Proces verbal de licitație

PROCES VERBAL DE LICITAȚIE încheiat astăzi 20.12.2024, la sediul Consiliului Județean Vrancea, str. Cuza Vodă, nr. 56, Focșani cu ocazia desfășurării ședinței publice de licitație, cu preselecție, cu strigare, privind valorificarea masei lemnoase pe picior, aferentă unui număr total de 147 de arbori cu un volum brut total de 408,32 …
Leggi di più
”Olimpicii pe primul loc”: premiem excelența în educație și sport!

”Olimpicii pe primul loc”: premiem excelența în educație și sport!

Sala de peste 100 de locuri a plenului Consiliului Județean a fost neîncăpătoare pentru performerii județului Vrancea de la Olimpiadele naționale și internaționale, premiați astăzi de președintele Nicușor Halici în cadrul evenimentului ”Olimpicii pe primul loc!”, în două serii de premiere. Este vorba despre 163 de elevi din clasele V-XII …
Leggi di più
PROCES VERBAL încheiat cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă pe picior

PROCES VERBAL încheiat cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă pe picior

PROCES VERBAL - Încheiat azi 16.12.2024 ora 11:30 cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă pe picior, organizată de Consiliul Județean Vrancea, pentru data de 20.12.2024 ora 12:00, conform prevederilor H.G. nr. 715/2017, cu modificările și completările ulterioare
Leggi di più
[gtranslate]