Notizie

Indietro
imagine de fundal

Săptămâna Porților Deschise la Prefectura Putna, în perioada 25-31 ianuarie 2021

Consiliul Județean Vrancea organizează în această săptămână acțiunea ”Porți Deschise la Prefectura Putna” și îi invită pe toți vrâncenii interesați să treacă pragul acestei clădiri de patrimoniu proaspăt reabilitată și inaugurată în data de 24 ianuarie 2021.

Cu această ocazie, puteți vizita și expoziția de fotografie veche cu ”Focșaniul de odinioară”, realizată de colecționarul Sorin Tudose.

Președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, a inaugurat ieri clădirea de patrimoniu, alături de numeroși invitați, într-o atmosferă cultural-artistică deosebită.

Programul de vizitare al Prefecturii Putna este următorul:

  • Luni – Duminică (între orele 10.00 – 16.00)

Vă așteptăm cu drag!

Scurt istoric: Clădirea fostei Prefecturi Putna este o bijuterie arhitecturală, care datează din anul 1915 și are o istorie de peste 100 de ani. Construcţia fostului Palat Administrativ a început în 1913 după planurile arhitectului Daniel Renard, lucrarea fiind însă atribuită arhitectului S. Vasilescu. Chiar dacă la început lucrările au mers destul de anevoios,  fiind afectate de Războiul Balcanic din 1913, construcţia a fost recepţionată pe 26 octombrie 1915.

În ceea ce priveşte arhitectura acestei clădiri, este vorba despre stilul tradiţional românesc specific clădirilor ridicate în secolul XX. Printre cele mai interesante elemente de construcţie sunt scara monumentală din interior și desenul de pe ţigla acoperişului, realizat după un model de la mănăstirile din Suceava.

       
ANUNȚ PUBLIC privind Campusul Profesional Integrat, Liceal și universitar, Județul Vrancea

ANUNȚ PUBLIC privind Campusul Profesional Integrat, Liceal și universitar, Județul Vrancea

CONSILIUL JUDEȚEAN VRANCEA titular al proiectului CAMPUS PROFESIONAL INTEGRAT, LICEAL ȘI UNIVERSITAR, JUDEȚUL VRANCEA – anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare fără evaluarea impactului asupra mediului (EIA) și fără evaluare adecvată (EA), de către A.N.M.A.P Vrancea, în cadrul procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului și de …
Leggi di più
Noua Carte de Identitate Electronică, disponibilă din 10 iunie în județul Vrancea

Noua Carte de Identitate Electronică, disponibilă din 10 iunie în județul Vrancea

Începând cu data de 10 iunie 2025, locuitorii județului Vrancea pot solicita noul model al cărții de identitate electronice (CEI) la Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea. Eliberarea noii cărți de identitate se face gratuit, în baza finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), până …
Leggi di più
𝐕𝐢𝐨𝐫𝐞𝐥 𝐌𝐢̂𝐫𝐳𝐚 – 𝐧𝐨𝐮𝐥 𝐏𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐀𝐂𝐎𝐑 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐚

𝐕𝐢𝐨𝐫𝐞𝐥 𝐌𝐢̂𝐫𝐳𝐚 – 𝐧𝐨𝐮𝐥 𝐏𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐀𝐂𝐎𝐑 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐚

𝐀𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐚: 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢, 𝐝𝐞𝐭𝐞𝐫𝐦𝐢𝐧𝐚𝐭̦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭̦𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢! Ca de fiecare dată, lângă și împreună cu primarii din Vrancea, la fel și astăzi, am participat la ședința Asociației Comunelor din România – filiala Vrancea, un moment important pentru administrația locală vrânceană, în care a fost aleasă noua conducere …
Leggi di più
[gtranslate]