Opportunità

Indietro
imagine de fundal

Peste 8.600 de femei antreprenor au primit 360 de milioane de euro finanțare nerambursabilă prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) proiectele dezvoltate de 8.610 beneficiari femei, cu fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 360 de milioane de euro.

Cele mai multe investiții, ale căror reprezentanți legali sunt femeile, sunt finanțate prin intermediul submăsurii 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri). Astfel, 164 de milioane de euro au fost acordate către 4.000 de femei care s-au instalat ca tineri fermieri.

Pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3), AFIR a acordat finanțare în valoare totală de aproximativ 58 milioane de euro pentru 3.857 de beneficiari femei.

Pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole și pomicole, AFIR a finanțat investiții realizate de 275 de femei. Valoarea totală a proiectelor finanțate în cadrul submăsurilor 4.1 și 4.1a este de 92 de milioane de euro.

Sprijin pentru înființarea de activități non-agricole în zone rurale (pensiuni agroturistice, ateliere meșteșugărești, coafor, servicii diverse) au obținut 362 de femei, în cadrul submăsurii 6.2. Valoarea totală a investițiilor non-agricole finanțate de AFIR se ridică la 22,4 milioane euro.

Tot prin PNDR 2020, au primit sprijin financiar pentru crearea şi dezvoltarea în mediul rural de activități non-agricole 112 femei, valoarea finanțărilor obținute fiind de peste 20 de milioane de euro. Aceste finanțări acordate prin submăsura 6.4 au acoperit investiții foarte diverse, de la pensiuni agroturistice, cabinete veterinare, fabricarea produselor textile, activități meșteșugărești și până la service-uri auto.

De la demararea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 în martie 2015 și până în prezent, AFIR a primit 73.990 de cereri de finanțare a investițiilor în agricultură și în mediul rural în valoare de peste 9,7 miliarde de euro. Dintre acestea, au fost încheiate 66.505 de contracte de finanțare cu beneficiarii PNDR, cu o valoare de 5,67 miliarde de euro. Plățile efectuate de AFIR se ridică la 7,12 miliarde de euro, ceea ce duce gradul de absorbție a PNDR 2020 la peste 75% din fondurile alocate de Uniunea Europeană.

Ședinţă extraordinară în data de 31 octombrie 2025, ora 09.00

Ședinţă extraordinară în data de 31 octombrie 2025, ora 09.00

Ordinea de zi a Ședinţei extraordinare în data de 31 octombrie 2025, ora 09.00
Leggi di più
Consiliul Județean Vrancea a aprobat trei proiecte de consolidare și reabilitare a unor clădiri emblematice din județ   

Consiliul Județean Vrancea a aprobat trei proiecte de consolidare și reabilitare a unor clădiri emblematice din județ  

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Vrancea de astăzi, au fost aprobate trei proiecte ce vizează lucrări de consolidare, restaurare și reabilitare a unor clădiri reprezentative ale județului Vrancea, care vor fi depuse spre finanțare la Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est. Cele trei proiecte se …
Leggi di più
Patrimoniul istoric și turistic al județului Vrancea prinde viață: patru proiecte majore, aprobate pentru a fi depuse pentru finanțare

Patrimoniul istoric și turistic al județului Vrancea prinde viață: patru proiecte majore, aprobate pentru a fi depuse pentru finanțare

În cadrul reuniunii Comitetului Partenerial (Structura Partenerială) de dezvoltare integrată a turismului și patrimoniului cultural în zone non-urbane la nivelul județului Vrancea, care a avut loc la începutul acestei luni, au fost aprobate proiectele prioritare din cadrul Strategiei de Dezvoltare a Județului Vrancea 2021–2027, care vor fi depuse spre finanțare …
Leggi di più
[gtranslate]