Notizie

Indietro
imagine de fundal

Drept la replică

Cu privire la articolele apărute în presa locală referitoare la așa-zisa dispariție a lemnului tăiat din Crângul Petrești în urma amenajării spațiului de agrement, constatată de Camera de Conturi Vrancea în raportul de control aferent anului 2016, Consiliul Județean Vrancea dorește să facă mai multe precizări, pentru o corectă informare a publicului.

Ca urmare a controlului efectuat în anul 2017, auditorii publici externi au reținut, în conformitate cu avizele de însoțire, faptul că materialul lemnos rezultat din Crângul Petrești și care a ajuns în rampa de depozitare a fost în cantitate de 993 metri cubi. Această constatare a fost contestată de Consiliul Județean Vrancea pentru că, în realitate, din actele de punere în valoare rezultă în mod clar faptul că masa lemnoasă pe picior însuma 385 metri cubi. Aceasta este singura cantitate de lemn cu valoare economică care putea fi, și a fost înscrisă în evidența contabilă a instituției județene, conform documentației silvice.

Restul cantității înscrisă în avize, respectiv 608 mc, reprezintă, conform mențiunilor din aceste documente, rădăcini, crengi și frunziș, care nu au valoare economică și au reprezentat de fapt deșeuri, care s-au degradat în mod natural.

Controlorii de la Camera de Conturi au făcut, de altfel, și o vizită în teren, la rampa de depozitare a materialului lemnos și au constatat atât existența lemnului, cât și a deșeurilor aferente. Însă, fără a lua în considerare evidențele, au reținut în actul de control drept deficiență modul de înregistrare în contabilitate a materialului lemnos rezultat din defrișările din Crângul Petrești.
Contestația formulată de Consiliul Județean Vrancea cu privire la acest aspect se află în soluționare la Tribunalul Vrancea, urmând ca instanța de judecată să se pronunțe în acest caz.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
1 martie 2018
Întâlnire de lucru cu reprezentanții administrațiilor locale din județ: colaborarea dintre Consiliul Județean și primării, esențială pentru dezvoltarea Vrancei

Întâlnire de lucru cu reprezentanții administrațiilor locale din județ: colaborarea dintre Consiliul Județean și primării, esențială pentru dezvoltarea Vrancei

Consiliul Județean Vrancea a găzduit miercuri, 4 martie 2026, o întâlnire de lucru a Asociației Comunelor din România (ACoR) – filiala Vrancea, la care au participat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, prefectul județului, Marius Eusebiu Iorga, Viorel Mîrza, președintele ACoR Vrancea, reprezentanți ai Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și …
Leggi di più
Facem încă un pas mare spre conectivitate și dezvoltare: două poduri noi între Vrancea și Galați

Facem încă un pas mare spre conectivitate și dezvoltare: două poduri noi între Vrancea și Galați

Sprijinim și accelerăm proiectele strategice de infrastructură care contribuie la dezvoltarea și conectivitatea județului Vrancea. Județul Vrancea și județul Galați vor fi conectate prin două poduri noi peste râul Siret, pe raza comunei Nănești, o infrastructură modernă și unitară care va asigura o conexiune rapidă și sigură între cele două …
Leggi di più
Aproape 300 de copii au adus primăvara în apă, la „Cupa Mărțișorul Vrancei”

Aproape 300 de copii au adus primăvara în apă, la „Cupa Mărțișorul Vrancei”

Pe 1 Martie, la Bazinul Consiliului Județean Vrancea, primăvara nu a venit doar în calendar, ci în fiecare start, în fiecare strop de apă și în fiecare zâmbet din tribune. „Cupa Mărțișorul Vrancei” a adunat aproape 300 de copii din 7 județe ale țării și a transformat competiția într-o adevărată …
Leggi di più
[gtranslate]