Notizie

Indietro
imagine de fundal

Comunicat de presă

 

O delegație a Consiliului Județean Vrancea a participat în perioada 23-24 mai 2018 la întrunirea Biroului și la Adunarea Generală a Adunării Regiunilor Europene, care a avut loc la Lillehammer, în Norvegia. Delegația vrânceană a fost condusă de domnul vicepreședinte Ionel Cel-Mare, care a fost mandatat în acest sens de președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan.
Temele principale ale acestei întruniri anuale au fost adoptarea noului Statut al Adunării Regiunilor Europene, precum și adoptarea rapoartelor de activitate ale Comisiilor și Comitetelor ARE.

În data de 23 mai, delegația României a participat, de asemenea, la o întâlnire cu președintele ARE, domnul Magnus Berntsson, în cadrul căreia au avut loc discuții pe tema cooperării între județele României și alte regiuni membre ale acestei importante asociații europene. Președintele Berntsson a dorit sa sublinieze faptul că România are cele mai multe județe membre în cadrul ARE (la ora actuală 32 din cele 42 de județe ale României sunt membre cu drepturi depline), ceea ce arată deschiderea pe care o arată regiunile noastre pentru cooperarea pe plan internațional. Prin aderarea la această asociație se deschid noi oportunități de colaborare și de schimburi de bune practici.

Județul Vrancea a devenit membru al acestei importante asociații europene încă din anul 2001, fiind foarte activ în organizarea de evenimente cu participare internațională, printre care trebuie amintite ediția a V-a a Summit-ului Mării Negre în anul 2014 și Sesiunea Plenară de Toamnă a Rețelei Tinerilor ARE, în anul 2016. Și tocmai pentru activitatea desfășurată în domeniul de tineret, județul Vrancea a obținut din partea Adunării Regiunilor Europene titlul de “Cea mai prietenoasă Regiune Europeană pentru Tineri”, premiu care a fost acordat în anul 2007, la Adunarea Generală a ARE, care s-a desfășurat la Udine, în Italia.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
Locuri de muncă vacante la data de 17 iulie 2025 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 17 iulie 2025 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

La data de 17.07.2025 au fost declarate de către agenții economici 227 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 409 locuri de muncă în UE. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă în Vrancea Locuri de …
Leggi di più
Consiliul Județean Vrancea lansează, în premieră, un program de internship dedicat studenților și masteranzilor

Consiliul Județean Vrancea lansează, în premieră, un program de internship dedicat studenților și masteranzilor

Lansăm prima ediție a programului de internship destinat studenților și masteranzilor, o inițiativă menită să ofere tinerilor oportunitatea de a se implica direct în activitatea administrației publice județene. Acest program pilot are drept scop familiarizarea tinerilor cu mecanismele de funcționare ale administrației publice locale, oferindu-le o perspectivă practică asupra proceselor …
Leggi di più
ANUNȚ SELECȚIE PARTENERI – OPERATORI ECONOMICI în vederea extinderii Consorțiului pentru învăţământ dual Vrancea

ANUNȚ SELECȚIE PARTENERI – OPERATORI ECONOMICI în vederea extinderii Consorțiului pentru învăţământ dual Vrancea

ANUNȚ SELECȚIE PARTENERI – OPERATORI ECONOMICI în vederea extinderii Consorțiului pentru învăţământ dual Vrancea
Leggi di più
[gtranslate]