Notizie

Indietro
imagine de fundal

Cătălin Toma, ales prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță din cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, participă în aceste zile, în perioada 24-26 octombrie 2023, la Strasbourg, în Franța, la cea de-a 45-a sesiune a Congresului Puterilor Locale și Regionale (CPLR) al Consiliului Europei, în calitate de președinte al delegației României.

Președintele Cătălin Toma a fost ales astăzi în funcția de prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță din cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale, în cadrul întâlnirii Comisiei care a avut loc la sediul Parlamentului European din Strasbourg.

”Mulțumesc colegilor din grupul Partidului Popular European (PPE) pentru susținerea pe care mi-au acordat-o! Prioritățile mele pentru acest mandat se referă la: Comisia noastră ar trebui să organizeze mai multe activități pe teren pentru a promova democrația locală și regională. Este necesară o interacțiune sporită între zonele urbane, periurbane și rurale, beneficiile acestei cooperări fiind, de exemplu, o utilizare mai durabilă a terenurilor și o planificare mai durabilă, servicii mai bune (transport public, sănătate, educație etc.) și o mai bună gestionare a resurselor naturale și a crizelor. Și, vorbind despre această interacțiune, o a treia prioritate pe care sper să o pot promova în cadrul Comisiei ar fi evidențierea capacităților și aptitudinilor Autorităților Locale Intermediare, în special a provinciilor. Acest nivel intermediar, cu apropierea de actorii locali și rolul său de plasă de siguranță în cazul diferitelor crize, are capacitatea de a identifica, prioritiza și coordona nevoile locale. O bună guvernare necesită o responsabilitate sporită, o bună comunicare și multă determinare din partea noastră. În ceea ce mă privește, am această hotărâre și vă mulțumesc anticipat pentru sprijin”, a menționat Catălin Toma în discursul prin care și-a susținut candidatura.

În cadrul sesiunii plenare care a avut loc în hemiciclul Parlamentului European, președintele Cătălin Toma a avut astăzi o intervenție pe tema ”Carta Urbană Europeană III (2023): Viața urbană într-o eră a transformării”. ”Raportul evidențiază rolul crucial jucat de autoritățile locale în organizarea vieții urbane contemporane. Este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că nivelul intermediar al provinciilor continuă să persiste, acolo unde există deja, în special în țările mari. Acest nivel, cu apropierea de actorii locali și rolul său de plasă de siguranță în cazul diferitelor crize, are capacitatea de a identifica, prioritiza și coordona nevoile locale”, a subliniat Cătălin Toma.

În cadrul sesiunii plenare a fost ales noul președinte al Congresului, în persoana lui Marc Cools, care a fost și raportor în România anul trecut pentru aplicarea Cartei europene a autonomiei locale.

Agenda reuniunii din aceste zile cuprinde și rapoarte care vor fi discutate pe teme precum: „Rolul regiunilor în tranziția energetică”, „Atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă: experiență regională și lecții învățate”, „Mas-media locală și regională: supraveghetori ai democrației, gardieni ai coeziunii comunitare”. Ca în fiecare sesiune, delegații de tineret din peste 40 de state membre vor participa la dezbateri și își vor prezenta propriile proiecte de bază în cadrul inițiativei „Reîntinerire politică” a Congresului.

 

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Vrancea cinstește eroii neamului la Mausoleele de la Mărășești și Focșani

Vrancea cinstește eroii neamului la Mausoleele de la Mărășești și Focșani

Consiliul Județean Vrancea invită toți vrâncenii și pe toți cei care simt românește să participe miercuri, 6 august 2025, la un eveniment cu o profundă încărcătură istorică, dedicat cinstirii eroilor care s-au jertfit pentru libertatea și unitatea României, în Primul Război Mondial. La Mausoleul Eroilor de la Mărășești, începând cu …
Leggi di più
Informare – Apel de granturi CodeWeek – Săptămâna europeană pentru programare

Informare – Apel de granturi CodeWeek – Săptămâna europeană pentru programare

Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti (UPB) a deschis până la 6 august 2025 un apel de granturi pentru a identifica și a ajuta inițiativele locale mici (ONG-uri, cluburi de programare, asociații științifice, şcoli, etc.) în proiectele lor care se aliniază cu misiunea și valorile Săptămânii europene a …
Leggi di più
Infoeducație 2025:  Vrancea, locul unde se scrie viitorul digital al României

Infoeducație 2025: Vrancea, locul unde se scrie viitorul digital al României

Vrancea este în această săptămână capitala creativității și inovației digitale din România! Deschiderea oficială a etapei naționale a Olimpiadei InfoEducație, găzduită de județul nostru în perioada 28 iulie – 1 august 2025, a avut loc ieri la Colegiul Național Unirea din Focșani. Peste 200 de elevi talentați, însoțiți de profesori …
Leggi di più
[gtranslate]