Notizie

Indietro
imagine de fundal

Proiectul privind lucrările de extindere a sistemului de apă și canalizare pentru 55 de localități din Vrancea este eligibil și va intra în următoarea etapă a procesului de evaluare

Proiectul privind lucrările de extindere a sistemului de apă și canalizare pentru 55 de localități din Vrancea intră într-o nouă fază, în cadrul Programului Operațional de Dezvoltare Durabilă (PODD) 2021 – 2027. În urma verificării cererii de finanțare, s-a constatat că proiectul îndeplinește criteriile de conformitate administrativă și de eligibilitate prevăzute în Ghidul Solicitantului, iar cererea de finanțare va intra în următoarea etapă a procesului de evaluare, respectiv evaluarea tehnică și financiară a proiectului.
Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru județul Vrancea (etapa a III-a) este unul de amploare. Aproximativ 400 de milioane de euro vor fi investiți în beneficiul vrâncenilor, în cadrul proiectului gestionat de CUP SA Focșani, companie la care acționar majoritar este Consiliului Județean Vrancea.

Start la înscrieri pentru concursul de înot „Campion în școală”, organizat de Consiliul Județean Vrancea de 1 Iunie

Start la înscrieri pentru concursul de înot „Campion în școală”, organizat de Consiliul Județean Vrancea de 1 Iunie

Consiliul Județean Vrancea anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru concursul de înot „Campion în școală”, dedicat copiilor și tinerilor din județ, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Evenimentul va avea loc duminică, 1 iunie 2025, la Bazinul de înot al Consiliului Județean Vrancea din Focșani (str. Aleea Stadionului nr. 2), …
Leggi di più
Anunț privind selecția partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea

Anunț privind selecția partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea

Consiliul Județean Vrancea demarează procedura care are ca obiect selectarea partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea. Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea intenționează să înființeze, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998,  “Organizația de Management al Destinației Vrancea”. …
Leggi di più
Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Ne bucurăm să vă anunțăm finalizarea unui proiect important pentru viitorul copiilor noștri: „Dotarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean Vrancea, a cabinetelor de asistență psihopedagogică din cadrul CJRAE și a Palatului Copiilor cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale”, finanțat prin PNRR – Pilonul VI: Politici pentru noua generație. …
Leggi di più
[gtranslate]