Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Sprijin pentru copiii instituționalizați din cadrul DGASPC Vrancea

Copiii instituționalizați din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea au primit astăzi mai multe obiecte de cazarmament, mai exact 109 paturi, 109 saltele de pat, 109 perne, 109 saci de dormit, 5 corturi, 218 pături, 218 fețe de pernă și tot atâtea cearșafuri, 120 treninguri și 120 tricouri. Toate aceste produse provin din rezerva de stat a țării și au fost primite ca urmare a unei Hotărâri de Guvern prin care 10.500 de copii instituționalizați din toată țara vor beneficia de acest sprijin, în valoare totală de peste 19 milioane de lei, în vederea atenuării riscului de excluziune socială a copiilor și tinerilor aflați în centre.

Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Ionel Cel-Mare, a fost prezent în această dimineață la întâlnirea cu doamna Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care a ajuns în județul Vrancea, unde a continuat campania de distribuție a produselor destinate copiilor instituționalizați.

”Am pus în centrul preocupărilor noastre sistemul de protecție al copilului și, în acest sens, am renovat mare parte dintre spațiile în care funcționează DGASPC Vrancea, inclusiv sediul central al Direcției și am creat un spațiu generos în Crângul Petrești pentru recuperarea copiilor cu dizabilități, pe care îl vom recepționa cât de curând. În ultimii ani am alocat peste 35 milioane de lei pentru renovarea unor spații în care sunt cazați copiii”, a spus vicepreședintele Ionel Cel-Mare.

Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, a declarat:  „Produsele au fost primite ca urmare a unei Hotărâri de Guvern, după ce în urma controalelor inopinate din ultimele luni am constatat că este nevoie ca multe dintre acestea să fie schimbate. Consiliile Județene și autoritățile locale fac eforturi extraordinare de la bugetul propriu pentru susținerea instituțiilor de tip rezidențial, însă orice sprijin în plus este binevenit”.

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

 
Ședință ordinară în data de 9 mai 2024, ora 10.00

Ședință ordinară în data de 9 mai 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a Ședinței ordinare din data de 9 mai 2024, ora 10.00
Lire plus
Hotărâri adoptate de Consiliul Județean pentru demararea lucrărilor la Parcul Industrial Vrancea

Hotărâri adoptate de Consiliul Județean pentru demararea lucrărilor la Parcul Industrial Vrancea

Un nou pas pentru realizarea Parcului Industrial din Vrancea a fost făcut astăzi, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Vrancea, în care au fost aprobate două hotărâri privind ”constituirea dreptului de superficie, uz și servitute de trecere cu titlu gratuit asupra terenului în suprafață de  582 m2 în favoarea …
Lire plus
𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 ”𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐬𝐚𝐥𝐦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐈𝐜𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐚 𝐒𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐌𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚̆ 𝐒𝐚𝐜𝐫𝐚̆” – 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢

𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 ”𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐬𝐚𝐥𝐦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐈𝐜𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐚 𝐒𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐌𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚̆ 𝐒𝐚𝐜𝐫𝐚̆” – 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢

În pragul sărbătorilor pascale vă așteptăm cu drag să admirați frumusețea obiectelor populare realizate cu migală de creatorii populari și să vă umpleți sufletul cu lumina muzicii sacre. Consiliul Judeţean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, organizează 𝐣𝐨𝐢, 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐥𝐚 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢, 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟏.𝟎𝟎, Concursul …
Lire plus
[gtranslate]