Nouvelles

Retour
imagine de fundal

La Mărășești au început lucrările pentru extinderea sistemului de apă și canalizare

Locuitorii din orașul Mărășești, vor beneficia de servicii de alimentare cu apă și canalizare la standarde europene, în urma lucrărilor de extindere a acestor rețele, care au început astăzi.

Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Cristian Dănuț, a participat, alături de primarul orașului Mărășești, Valerica Chitic, directorul SC CUP SA, Gheorghe Vasilescu, reprezentanții constructorilor și cetățeni, la inaugurarea lucrărilor de extindere a sistemului de apă și canalizare din aceste localități. Lucrările fac parte din proiectul regional ”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, Județul Vrancea” – etapa a II-a, din contractul de lucrări CL 6 ”Rețele apă și canalizare în gruparea Panciu și  UAT Mărășești”, contract care deservește în total o populație de circa 20.260 de locuitori.

În orașul Mărășești  vor fi realizate lucrări la sistemul de alimentare cu apă, respectiv: va avea loc extinderea aducțiunii pe o lungime de 7.728 metri și va fi reabilitată reţeaua de apă pe o lungime de 6.063 metri. De asemenea, la sistemul de canalizare, va fi reabilitată rețeaua pe o lungime de 2.133 metri și va fi extinsă rețeaua de canalizare cu 1.837 metri.

Valoarea contractului ”Rețele apă și canalizare în gruparea Panciu și  UAT Mărășesti” este de 30.255.022,89  lei (echivalentul a 6.369.478  euro), iar antreprenorul general al lucrărilor este PORR CONSTRUCT S.R.L București. Perioada de execuție este de 20 luni + 36 luni perioada de garanție.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale se derulează în prezent apelul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice” cu o alocare financiară de 500 de milioane de euro, precum și …
Lire plus
Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 189 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 84 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de munca- județul Vrancea -click aici!  …
Lire plus
Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractele de execuție pentru construirea și consolidarea a patru poduri din beton armat, investiții în valoare totală de peste 80 milioane de lei, menite să crească siguranța participanților la trafic și să modernizeze infrastructura rutieră a județului. Lucrările vor începe în cel …
Lire plus
[gtranslate]