Opportunités

Retour
imagine de fundal

Cerere de propuneri de proiecte pentru finantarea unor actiuni de cooperare între societatea civila din UE si cea din Statele Unite ale Americii

Comisia Europeana a deschis recent o cerere de propuneri de proiecte pentru finantarea unor actiuni de cooperare între societatea civila din UE si cea din Statele Unite ale Americii. Fondurile fac parte din Intrumentul de parteneriat pentru cooperare cu tarile terte.

Titlul cererii: „Sa învatam sa cunoastem Europa, dialogul transatlantic al societatii civile si construirea unui parteneriat pentru viitorul ocuparii fortei de munca – 2020

Context:

Efectele combinate ale globalizarii, schimbarilor tehnologice, de mediu, climatice si demografice transforma piata muncii. Împreuna, UE si SUA reprezinta 50% din PIB-ul global si ambele se confrunta cu provocarile si oportunitaile globale care decurg din aceasta transformare. Prin urmare, este important ca diferite parti interesate, inclusiv administratiile si factorii de decizie, organizatiile societatii civile, partenerii sociali, asociatiile profesionale (inclusiv sindicatele/federatiile), cercetatorii si mediul academic din ambele parti ale Atlanticului sa faca schimb de bune practici, analize si recomandari, precum si sa favorizeaze aliantele strategice, completând alte dialoguri politice formale, cum ar fi Grupul de lucru SUA-UE privind ocuparea fortei de munca si problemele legate de munca/ocupare.

Temele abordate de proiecte trebuie sa tina cont de prioritatile CE pentru perioada 2019-2024 si de Pactul ecologic european, spre exemplu : energia, economia circulara, biodiversitatea, economia digitala, comertul si investitiile, democratia si transparenta, cooperarea în domeniul reglementarii, digitalizarea (impactul noilor tehnologii asupra ocuparii fortei de munca, piata muncii, dialogul social, protectia sociala si lanturile globale de aprovizionare într-o lume a muncii în schimbare), schimbarea demografica si îmbatrânirea, noile competente, educatia, formarea profesionala si învatarea pe tot parcursul vietii pentru tranzitii pe piata muncii.

Data limita pentru depunerea aplicatiilor: 22 iulie 2020 ; într-o prima faza, se evalueaza doar o nota de concept, urmând ca, dupa aceasta etapa, sa fie solicitata aplicatia integrala, doar pentru solicitantii care au primit un raspuns pozitiv (data limita, 6 octombrie).

Eligibilitate: ONG-uri, organizatii non-profit, grupuri comunitare locale, scoli si universitati, institutii culturale, asociatii locale care promoveaza schimburile socio-culturale de-a lungul Atlanticului, camere de comert, centre asociative, sindicate si federatii, etc.

Precizare: cererea este împartita în 3 prioritati concretizate prin 3 loturi. Entitatile din UE sunt eligibile doar pentru loturile 2 si 3. Eligibilitatea tine cont si de aceste loturi, de asemenea, pentru fiecare lot sunt prevazute anumite tematici la care sa se înscrie activitatile proiectului.

Buget: 1.600.000 €; se acorda pâna la 80% cofinantare.

Fisa de prezentare se regaseste in anexa.

 

Proces verbal de licitație

Proces verbal de licitație

PROCES VERBAL DE LICITAȚIE încheiat astăzi 20.12.2024, la sediul Consiliului Județean Vrancea, str. Cuza Vodă, nr. 56, Focșani cu ocazia desfășurării ședinței publice de licitație, cu preselecție, cu strigare, privind valorificarea masei lemnoase pe picior, aferentă unui număr total de 147 de arbori cu un volum brut total de 408,32 …
Lire plus
”Olimpicii pe primul loc”: premiem excelența în educație și sport!

”Olimpicii pe primul loc”: premiem excelența în educație și sport!

Sala de peste 100 de locuri a plenului Consiliului Județean a fost neîncăpătoare pentru performerii județului Vrancea de la Olimpiadele naționale și internaționale, premiați astăzi de președintele Nicușor Halici în cadrul evenimentului ”Olimpicii pe primul loc!”, în două serii de premiere. Este vorba despre 163 de elevi din clasele V-XII …
Lire plus
PROCES VERBAL încheiat cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă pe picior

PROCES VERBAL încheiat cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă pe picior

PROCES VERBAL - Încheiat azi 16.12.2024 ora 11:30 cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă pe picior, organizată de Consiliul Județean Vrancea, pentru data de 20.12.2024 ora 12:00, conform prevederilor H.G. nr. 715/2017, cu modificările și completările ulterioare
Lire plus
[gtranslate]