Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

”Vrancea – ținutul păpușarelor de caș”, obiectiv inclus în ruta gastronomiei tradiționale, promovat și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență

Obiectivul ”Vrancea – ținutul păpușarelor de caș” a fost inclus în ruta gastronomiei tradiționale românești, în cadrul proiectului ”România Atractivă”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

”Consiliul Județean Vrancea a transmis în luna mai a.c. către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene propunerea de obiectiv ”Vrancea – ținutul păpușarelor de caș”, iar astăzi am fost informați că în urma desfășurării etapei a 2-a de evaluare, au fost publicate listele cu obiectivele admise, care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul rutelor turistice și culturale în vederea promovării. Ne bucurăm că propunerea noastră a fost acceptată și urmează să fie promovată la nivel național și internațional. Vrancea este un județ frumos, care merită să fie descoperit și care are comori tradiționale inestimabile, unele dintre ele fiind tiparele de caș”,  a spus Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Propunerea de obiectiv ”Vrancea – ținutul păpușarelor de caș” a fost inclusă în lista obiectivelor admise în vederea promovării de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Investiția urmează să fie finanțată prin componenta 11 ”Turism și Cultură” din cadrul PNRR.

În zona montană a judeţului, vrâncenii produc după metode tradiţionale caş afumat şi păpuşi de caş. Acesta este valorificat drept una dintre atracţiile judeţului Vrancea, fiind produs doar în această zonă, după o reţetă tradiţională cunoscută de oamenii locului și se găseşte la micii întreprinzători sau la târgurile de produse tradiţionale. Secretul cașului este imprimarea acestuia în tipare de lemn realizate de meșterii populari din zonă, care fac produsul să arate ca şi cum ar fi sculptat. Ca să devină “papușă de caș”, cei care îl prepară îl presează în păpuşare de paltin, apoi îl lasă să se odihnească până capătă un gust deosebit şi inconfundabil. Pe rotocoalele de caş rămân imprimate astfel semne a căror semnificaţie datează din epoca paleocreştină.

De altfel, tiparul de caș din Vrancea a fost exponatul săptămânii trecute la Muzeul de Artă Populară din Constanța.

 

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Situația locurilor de muncă la data de 16.07.2026

Situația locurilor de muncă la data de 16.07.2026

La data de 16.07.2026, agenții economici au declarat 143, locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 133 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici !  Locuri de …
Lesen Sie mehr
Oportunitate de carieră la Bruxelles: Aplică pentru Stagiile de Practică „Cicero”!

Oportunitate de carieră la Bruxelles: Aplică pentru Stagiile de Practică „Cicero”!

Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene (CoR) oferă tinerilor absolvenți oportunitatea de a experimenta direct procesul decizional european prin intermediul stagiilor de practică plătite „Cicero”. Desfășurat pe o perioadă de 5 luni la Bruxelles, acest program cu normă întreagă (40 de ore pe săptămână) reprezintă rampa ideală de lansare pentru o …
Lesen Sie mehr
Situația locurilor de muncă vacante la data de 9 iulie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 9 iulie 2026

La data de 9.07.2026, agenții economici au declarat 142 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 211 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  Locuri de muncă …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]