Ankündigungen

Zurück
imagine de fundal

Valabilitatea actelor de identitate se menţine pe toată perioada stării de alertă

Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea anunță că valabilitatea actelor de identitate se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, potrivit Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COV1D-19.

Astfel, actele de identitate ale căror termen de valabilitate a expirat începând cu data de 01.03.2020 sunt valabile în prezent și pot fi utilizate în relaţia cu instituţiile publice sau cu persoane juridice de drept privat, care au obligaţia de a le accepta.

De asemenea, întrucât momentan la nivelul județului Vrancea stocurile de materiale necesare producerii cărţilor de identitate sunt limitate, cererile pentru eliberarea acestor documente vor fi soluţionate în termen de 30 de zile de la data depunerii acestora.

Prin excepţie, cetăţeanul care se află într-o situaţie deosebită, ce poate justifica solicitarea eliberării cărţii de identitate într-un termen mai scurt decât cel stabilit mai sus, va fi îndrumat să se adreseze şefului serviciului de evidenţă.

Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea se va muta începând cu luna martie 2021 la etajul I al Magazinului Milcov din centrul municipiului Focșani, ca urmare a faptului că sediul din Str. Cuza Vodă nr.56, în care își desfășoară în prezent activitatea, va intra într-un amplu proiect de reabilitare termică, derulat de Consiliul Județean Vrancea.

 

Oportunitate de carieră la Bruxelles: Aplică pentru Stagiile de Practică „Cicero”!

Oportunitate de carieră la Bruxelles: Aplică pentru Stagiile de Practică „Cicero”!

Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene (CoR) oferă tinerilor absolvenți oportunitatea de a experimenta direct procesul decizional european prin intermediul stagiilor de practică plătite „Cicero”. Desfășurat pe o perioadă de 5 luni la Bruxelles, acest program cu normă întreagă (40 de ore pe săptămână) reprezintă rampa ideală de lansare pentru o …
Lesen Sie mehr
Situația locurilor de muncă vacante la data de 9 iulie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 9 iulie 2026

La data de 9.07.2026, agenții economici au declarat 142 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 211 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  Locuri de muncă …
Lesen Sie mehr
Agenția Europeană de Mediu lansează concursul de fotografie 2026 – Reziliență prin natură!

Agenția Europeană de Mediu lansează concursul de fotografie 2026 – Reziliență prin natură!

Agenția Europeană de Mediu (AEM) a lansat concursul de fotografie „Reziliență prin natură”, prin care invită cetățenii din întreaga Europă să surprindă numeroasele moduri în care natura susține viața, răspunde presiunilor și se reface într-o lume în schimbare. Concursul încurajează pasionații de fotografie să exploreze relația specială pe care societățile …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]