Geschehen

Zurück
imagine de fundal

Președintele Cătălin Toma a participat la celebrarea a 30 de ani de la înființarea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, la Strasbourg

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) a organizat ieri la Strasbourg, cu sprijinul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Consiliul Europei, un eveniment aniversar la nivel înalt dedicat celebrării a 30 de ani de la înființarea asociației, precum și a 30 de ani de la aderarea României la Consiliul Europei.

La evenimentul care a avut loc în contextul derulării lucrărilor sesiunii plenare a Congresului Puterilor Locale şi Regionale (CPLRE) al Consiliului Europei, au participat Excelența Sa domnul ambasador Ion Jinga, reprezentantul permanent al României pe lângă Consiliul Europei, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, Cseke Attila-Zoltán, 22 de ambasadori reprezentanți permanenți pe lângă Consiliul Europei, secretarul general al CPLRE,  secretarul general al Camerei autorităților locale, președinți de delegații naționale, președinți de grupuri politice și președinți de comisii statutare.

Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea şi președintele delegației României la Congresul Puterilor Locale şi Regionale, a vorbit în cadrul evenimentului despre obiectivele urmate în decursul celor 30 de ani de existență ai UNCJR de a promova democrația locală, drepturile şi valorile esențiale europene, coeziunea economică și socială între județe pe calea mobilizării tuturor părților interesate pentru a asigura politici publice și strategii de dezvoltare adaptate nevoilor, orientate către rezultate tangibile. „UNCJR este de 30 de ani o verigă esențială între administrația centrală și cetățeni, având o cunoaștere aprofundată a provocărilor cu care aceștia se confruntă și a contextului specific în care trăiesc și muncesc”, a spus Cătălin Toma.

Ministrul Lucrărilor Publice şi Administrației, Cseke Attila-Zoltán, a ținut să puncteze parteneriatul real dintre UNCJR şi administrația publică centrală din România, iar Excelența Sa domnul ambasador Ion Jinga a menționat faptul că aleşii locali joacă un rol vital în promovarea principiilor democrației reprezentative la nivel local.

Evenimentul și participarea la nivel înalt au permis promovarea asociației şi o mai mare vizibilitate la nivel european a rolului autorităților județene din România, cât şi un cadru de discuții bilaterale şi realizarea de noi contacte menite a aduce plusvaloare activității membrilor UNCJR.

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

Nicușor Halici: ”Vreau să construiesc viitorul comunităților vrâncene, nu să consum prezentul, așa cum au făcut-o ceilalți!”

Nicușor Halici: ”Vreau să construiesc viitorul comunităților vrâncene, nu să consum prezentul, așa cum au făcut-o ceilalți!”

Consiliul Județean Vrancea continuă să lucreze consecvent pentru un județ modern, sigur și bine administrat. Prin implicare, responsabilitate și respect față de oameni, echipa noastră dezvoltă zilnic proiecte menite să îmbunătățească infrastructura și serviciile publice, pentru siguranța, confortul și demnitatea celor care muncesc, învață, îngrijesc sau oferă sprijin comunității. Echipele …
Lesen Sie mehr
Vrancea se conectează la Europa cunoașterii și inovației: parteneriate internaționale în educație duală, AI și business la Torino

Vrancea se conectează la Europa cunoașterii și inovației: parteneriate internaționale în educație duală, AI și business la Torino

O delegație oficială a Consiliului Județean Vrancea, condusă de președintele Nicușor Halici, se află într-o vizită de lucru strategică la Torino, capitala regiunii Piemont, unul dintre cele mai puternice centre economice, educaționale și tehnologice din Italia. Vizita este realizată cu sprijinul Consulatului General al României la Torino, prin implicarea activă …
Lesen Sie mehr
Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației @OMV Petrom, lansează un nou apel de înscriere în cadrul programului național „Primul pas spre sănătate”, ajuns la ediția a III-a. 📦 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural vor fi dotate cu echipamente medicale esențiale, pentru a sprijini furnizarea …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]