Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Nicușor Halici: ”Vreau să construiesc viitorul comunităților vrâncene, nu să consum prezentul, așa cum au făcut-o ceilalți!”

Consiliul Județean Vrancea continuă să lucreze consecvent pentru un județ modern, sigur și bine administrat. Prin implicare, responsabilitate și respect față de oameni, echipa noastră dezvoltă zilnic proiecte menite să îmbunătățească infrastructura și serviciile publice, pentru siguranța, confortul și demnitatea celor care muncesc, învață, îngrijesc sau oferă sprijin comunității.

Echipele noastre de funcționari și firmele private angrenate lucrează la diverse proiecte pentru modernizarea clădirilor din patrimoniul județului, care se află în diferite stadii, de la întocmirea documentațiilor, până la obținerea finanțării:

  • Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”

Restaurarea acestei clădiri culturale emblematice a fost aprobată pentru finanțare europeană. Urmează semnarea contractului.

📍 Valoare: 12.868.908 lei

 

  • Casa Apostoleanu

Este în pregătire documentația pentru consolidare și reabilitare, cu scopul redării acestei clădiri istorice circuitului public.

 

  • Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni

Pregătim documentația pentru reabilitare și consolidare, în vederea îmbunătățirii condițiilor pentru pacienți și cadre medicale.

 

  • Noul Spital Județean de Urgență Focșani

Cel mai amplu proiect medical al județului se află în procedura de licitație pentru lucrările de construcție, instalații și echipamente tehnologice și lucrăm la documentația de atribuire și la caietul de sarcini.

📍 Valoare: 900.300.000 lei

 

  • Servicii de supervizare pentru noul Spital Județean

Se lucrează la documentația privind dirigenția de șantier, consultanța tehnică și siguranța muncii.

📍 Valoare: 14.467.972 lei

 

  • Palatul Administrativ – Corp A

În desfășurare: licitația deschisă pentru proiectarea lucrărilor de consolidare și reabilitare.

📍 Valoare: 1.154.228 lei

 

  • Policlinica Stomatologică

Au fost finalizate lucrările de curățenie și igienizare – un pas mic, dar necesar pentru condiții adecvate unui nou început.

 

  • Demolarea fostei clădiri B – Centrul Militar Zonal

Este în curs procesul legal de avizare pentru demolarea unei clădiri în stare avansată de degradare, cu respectarea tuturor normelor și a comunității din zonă.

 

Valoarea totală estimată a proiectelor depășește 928 milioane lei – o investiție masivă în viitorul județului.

„Problemele vrâncenilor nu îmi sunt străine. Le ascult, le înțeleg și lucrez cu echipele tehnice la soluții reale, împreună cu specialiști dedicați. Fiecare decizie, fiecare proiect înseamnă mai mult decât un act administrativ – este o investiție în oameni și în viitorul nostru”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Şedinţă ordinară în data de 29 ianuarie 2026, ora 15.00

Şedinţă ordinară în data de 29 ianuarie 2026, ora 15.00

Ordinea de zi a Şedinţei ordinare din data de 29 ianuarie 2026, ora 15.00
Lesen Sie mehr
Restaurarea Sălii de lectură a Bibliotecii Județene este în plină desfășurare

Restaurarea Sălii de lectură a Bibliotecii Județene este în plină desfășurare

Avansează lucrările de consolidare și restaurare a Sălii de lectură de la Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea. Președintele Consiliul Județean Vrancea, Nicușor Halici, a fost astăzi pe șantier, împreună cu constructorul, dirigintele de șantier și echipa de implementare a proiectului, pentru a verifica la fața locului stadiul lucrărilor. În această …
Lesen Sie mehr
Apă de calitate pentru toți vrâncenii – investiții echilibrate pentru dezvoltarea durabilă a județului

Apă de calitate pentru toți vrâncenii – investiții echilibrate pentru dezvoltarea durabilă a județului

Președintele Consiliul Județean Vrancea, Nicușor Halici, a avut o întâlnire de lucru cu conducerea Compania de Utilități Publice SA, având ca obiectiv analiza investițiilor și a proiectelor aflate în implementare în anul 2026, la nivelul întregului județ Vrancea. Discuțiile au vizat dezvoltarea echilibrată a tuturor localităților, în condițiile în care …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]