Chancen

Zurück
imagine de fundal

Lansarea Programului privind creșterea eficienței energetice în clădirile publice

Începând cu data de 15 septembrie 2021, ora 10.00, autoritățile și instituțiile publice care au dorit să participe în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădiri publice, au putut accesa aplicația informatică pusă la dispoziție de AFM, pentru crearea conturilor de utilizatori și descărcarea modelului cererii de finanțare în vederea completării acesteia.
Din data de 20 septembrie 2021, ora 10.00, se demarează sesiunea de depunere a cererilor de finanțare și încărcarea documentelor aferente, care se vor realiza prin intermediul conturilor de utilizatori create. Programul se adresează unităților administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș, municipiu, județ, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului București și instituțiilor publice din subordinea/în coordonarea autorităților deliberative ale administrației publice locale. Acestea pot beneficia de fonduri pentru modernizarea și creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, contribuind în același timp la îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și la reducerea consumului anual
de energie primară și promovarea utilizării surselor regenerabile de energie. Suma alocată sesiunii de finanțare este de 1,40 miliarde lei, iar finanțarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiție și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți.

În cadrul unei sesiuni de finanțare, suma maximă care poate fi acordată unui solicitant, prin una sau mai multe cereri de finanțare, este:
-3.000.000 lei pentru comune cu o populație de până la 5.000 de locuitori
inclusiv;
– 6.000.000 lei pentru comune cu o populație de peste 5.001 locuitori;
– 8.000.000 lei pentru orașe;
– 14.000.000 lei pentru consilii județene;
– 14.000.000 lei pentru municipiul de rang 0;
– 14.000.000 lei pentru municipii de rang I;
– 10.000.000 lei pentru municipii de rang II;
– 12.000.000 lei pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București.

Convocarea de îndată a Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 13 martie 2025, ora 14.00

Convocarea de îndată a Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 13 martie 2025, ora 14.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea convocată de îndată în 13 martie 2026, ora 14.00
Lesen Sie mehr
Peste 12 milioane de euro atrase pentru Vrancea de Consiliul Județean condus de Nicușor Halici: două proiecte majore admise la finanțare

Peste 12 milioane de euro atrase pentru Vrancea de Consiliul Județean condus de Nicușor Halici: două proiecte majore admise la finanțare

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, continuă accelerarea investițiilor în județ, reușind atragerea unei finanțări europene de aproximativ 60 de milioane de lei (circa 12 milioane de euro) pentru două proiecte importante de consolidare și modernizare a infrastructurii publice. Cele două investiții, admise la finanțare prin Programul Regional Sud-Est, vizează …
Lesen Sie mehr
Ședință ordinară în data de 18 martie 2026, ora 15.00

Ședință ordinară în data de 18 martie 2026, ora 15.00

Ordinea de zi a ședinței ordinare din data de 18 martie 2026, ora 15.00
Lesen Sie mehr
[gtranslate]