Opportunités

Retour
imagine de fundal

Lansarea Programului privind creșterea eficienței energetice în clădirile publice

Începând cu data de 15 septembrie 2021, ora 10.00, autoritățile și instituțiile publice care au dorit să participe în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădiri publice, au putut accesa aplicația informatică pusă la dispoziție de AFM, pentru crearea conturilor de utilizatori și descărcarea modelului cererii de finanțare în vederea completării acesteia.
Din data de 20 septembrie 2021, ora 10.00, se demarează sesiunea de depunere a cererilor de finanțare și încărcarea documentelor aferente, care se vor realiza prin intermediul conturilor de utilizatori create. Programul se adresează unităților administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș, municipiu, județ, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului București și instituțiilor publice din subordinea/în coordonarea autorităților deliberative ale administrației publice locale. Acestea pot beneficia de fonduri pentru modernizarea și creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, contribuind în același timp la îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și la reducerea consumului anual
de energie primară și promovarea utilizării surselor regenerabile de energie. Suma alocată sesiunii de finanțare este de 1,40 miliarde lei, iar finanțarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiție și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți.

În cadrul unei sesiuni de finanțare, suma maximă care poate fi acordată unui solicitant, prin una sau mai multe cereri de finanțare, este:
-3.000.000 lei pentru comune cu o populație de până la 5.000 de locuitori
inclusiv;
– 6.000.000 lei pentru comune cu o populație de peste 5.001 locuitori;
– 8.000.000 lei pentru orașe;
– 14.000.000 lei pentru consilii județene;
– 14.000.000 lei pentru municipiul de rang 0;
– 14.000.000 lei pentru municipii de rang I;
– 10.000.000 lei pentru municipii de rang II;
– 12.000.000 lei pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici: „Mărășești ne obligă să fim o generație demnă de sacrificiul eroilor noștri”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici: „Mărășești ne obligă să fim o generație demnă de sacrificiul eroilor noștri”

Cu prilejul comemorării a 109 ani de la Bătălia de la Mărășești, președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a participat astăzi la ceremoniile militare și religioase organizate la Mausoleul Eroilor de la Mărășești și la Mausoleul Eroilor din Focșani, pentru a aduce un omagiu celor care au apărat, în vara …
Lire plus
Vrancea investește în energia viitorului: încă un parc eolian primește autorizația de construire

Vrancea investește în energia viitorului: încă un parc eolian primește autorizația de construire

Județul Vrancea accelerează tranziția energetică. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, continuă să susțină investițiile care contribuie la dezvoltarea economică a județului și la valorificarea potențialului energetic al regiunii. În acest context, Consiliul Județean a emis autorizația de construire pentru Parcul Eolian Movilița, un proiect privat care va produce energie …
Lire plus
6 august 1917 – 6 august 2026 | Celebrăm 109 ani de la luptele eroice din Primul Război Mondial la Mausoleele Eroilor din Mărășești și Focșani

6 august 1917 – 6 august 2026 | Celebrăm 109 ani de la luptele eroice din Primul Război Mondial la Mausoleele Eroilor din Mărășești și Focșani

Mărășești este locul în care curajul, sacrificiul și dragostea de țară au devenit parte din identitatea națională. Aici, în semn de profundă recunoștință, aducem în fiecare an un omagiu eroilor care și-au dat viața pentru libertatea și demnitatea României, păstrând vie memoria uneia dintre cele mai înălțătoare pagini ale istoriei …
Lire plus
[gtranslate]