14 Februar 2018
Comunicat de presă
Consiliul Județean Vrancea a găzduit astăzi conferințele de lansare pentru trei proiecte foarte importante de modernizare a infrastructurii județene, care fac parte dintr-un amplu program de reabilitare a drumurilor, inițiat și susținut de președintele Marian Oprișan.
Proiectele sunt finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 6 „Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională”, Prioritatea de investiţii 6.1 „Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale, pentru Regiunea de Dezvoltare Sud–Est”.
Valoarea totală a acestor trei investiții este de 211.300.822 lei, adică 47 milioane de euro, de care vor beneficia 80.000 de locuitori ai județului Vrancea.
1. ”Modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean dintre localităţile Dumbrăveni, Gugeşti, Popeşti, Urecheşti, Budeşti, Coteşti, Blidari, Bonţeşti, Dălhăuţi, Faraoanele, Râmniceanca, Beciu, Odobeşti cu conectivitate directă la reţeaua TEN –T”
Valoarea totală a proiectului este de 108.547.817,35 lei din care:
– 107.325.044,75 lei reprezintă valoarea totală eligibilă a proiectului, adică 91.226.288,04 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, 13.952.255,81 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional şi 2.146.500,90 lei valoarea cofinanţării eligibile a Consiliului Judeţean Vrancea.
Obiectivul principal al proiectului este creşterea nivelului de accesibilitate a oraşului Odobeşti şi a comunelor Dumbrăveni, Gugeşti, Popeşti, Urecheşti, Coteşti, Cîrligele şi Vîrteşcoiu la reţeaua TEN-T – drum european E 85, prin reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 205B.
Prin implementarea proiectului se vor moderniza 29,7 km din drumul judeţean DJ 205B, se vor reabilita şi moderniza şapte poduri, ceea ce va determina îmbunătăţirea parametrilor drumului modernizat, astfel:
– va creşte viteza de deplasare pe sectorul de drum judeţean reabilitat cu 62% ;
– va creşte capacitatea portantă a drumului judeţean DJ 205B la clasa de trafic IV ;
– va creşte gradul de siguranţă rutieră, prin lucrări de refacere a marcajelor, a indicatoarelor rutiere, prin realizarea parapetelor metalice cu nivel de protecţie ridicat, prin realizarea semnalizării verticale şi orizontale.
Rezultatele previzionate sunt:
– Modernizarea a 29,7 km din drumul judeţean DJ 205B
– Amenajarea a 60 de staţii care vor deservi transportul public de călători
– Execuţia a 40.485 mp trotuare pe toată lungimea drumului din intravilan
– Execuţia a 370 m parapete de protecţie
– Montarea a 347 indicatoare rutiere
– 219 bucăţi indicatoare cu leduri – semnalizare luminoasă
– Execuţia a 88,4 km marcaje longitudinale
– Amenajarea a 37 treceri de pietoni cu semnalizare luminoasă cu panou fotovoltaic.
Grupul ţintă
Beneficiari direcţi – Populaţia localităţilor cu acces la DJ 205B (oraşul Odobeşti și comunele Dumbrăveni, Gugeşti, Popeşti, Urecheşti, Coteşti, Cîrligele, Vîrteşcoiu), aproximativ 38.000 locuitori.
Beneficiari indirecţi – Populaţia localităţilor adiacente drumurilor judeţene care se intersectează cu drumul judeţean modernizat DJ 205B, agenţii economici din zona riverană drumului judeţean, participanţii la trafic.
Termenul de finalizare a proiectului este 31 august 2020.
2. “Modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean dintre localităţile:
Focşani – Goleşti – Vîrteşcoiu – Odobeşti cu conectivitate directă la reţeaua TEN-T”
Valoarea totală a proiectului este de 46.761.868,08 lei din care:
– 46.132.116,51 lei reprezintă valoarea totală eligibilă a proiectului, adică 39.212.299,03 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, 5.997.175,15 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional şi 922.642,33 lei valoarea cofinanţării eligibile a Consiliului Judeţean Vrancea.
Obiectivul principal al proiectului este creşterea nivelului de accesibilitate a oraşului Odobeşti şi a comunelor Goleşti, Coteşti, Cîrligele, Cîmpineanca şi Vîrteşcoiu la reţeaua TEN-T – drum european E85, prin reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 205C.
Prin implementarea proiectului se vor moderniza 15 km din drumul judeţean DJ 205C, se vor reabilita două poduri, ceea ce va determina îmbunătăţirea parametrilor drumului modernizat astfel :
– va creşte viteza de deplasare pe sectorul de drum judeţean reabilitat cu 30% ;
– va creşte capacitatea portantă a drumului judeţean DJ 205C la clasa de trafic IV;
– va creşte gradul de siguranţă rutieră prin montarea parapetelor de siguranţă, realizarea stabilizărilor de teren şi realizarea semnalizării verticale şi orizontale.
Rezultatele anticipate sunt :
– modernizarea a 15 km din drumul judeţean DJ 205C
– amenajarea a 13.594 mp trotuare
– amenajarea a 28 treceri de pietoni cu semnalizare luminoasă cu panou fotovoltaic
– montarea a 150 indicatoare rutiere
– execuţia a 45,5 km marcaj longitudinal
– execuţia a 180 m parapete de protecţie
– realizarea de investiţii pentru siguranţa rutieră (marcaje rutiere, indicatoare, borne şi parapete), inclusiv semnalistică luminoasă verticală pentru treceri de pietoni, cu alimentare fotovoltaică (pachet semnalizare rutieră).
Grupul ţintă
Beneficiari direcţi – Populaţia localităţilor cu acces la DJ 205C (oraşul Odobeşti și comunele Coteşti, Goleşti, Cîrligele, Cîmpineanca, Vîrteşcoiu), aproximativ 30.000 locuitori.
Beneficiari indirecţi – Populaţia localităţilor adiacente drumurilor judeţene care se intersectează cu drumul judeţean modernizat DJ 205C, agenţii economici din zona riverană drumului judeţean, participanţii la trafic.
Termenul de finalizare a proiectului este 24 octombrie 2020.
3. “Modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean dintre localităţile:
Limită județ Buzău – Voetin – Sihlea – Obrejița – Tâmboiești – Bordești cu conectivitate directă la reţeaua TEN-T”
Valoarea totală a proiectului este de 55.991.137,32 lei din care:
-55.170.511,53 lei reprezintă valoarea totală eligibilă a proiectului, adică 46.894.934,80 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, 7.172.166,48 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional şi 1.103.410,25 lei valoarea cofinanţării eligibile a Consiliului Judeţean Vrancea.
Obiectivul principal al proiectului este realizarea unei legături rapide şi în siguranţă la reţeaua de transport europeană TEN-T.
Prin implementarea proiectului se vor moderniza 22,5 km din drumul judeţean DJ 202E, se vor moderniza două poduri, ceea ce va determina îmbunătăţirea parametrilor drumului modernizat, astfel încât se va asigura accesul locuitorilor comunelor de pe traseu, respectiv 12.000 de locuitori, la traficul de pe reţeaua TEN-T.
Rezultatele anticipate sunt:
-Modernizarea şi reabilitarea a 22,5 km din drumul judeţean DJ 202E
-Modernizarea a două poduri
-Modernizarea şi realizarea a 10 km de trotuare şi trasee pietonale
-Execuţia unei staţii de transport public şi a unei alveole
-Execuţia unor elemente suplimentare destinate siguranţei circulaţiei (parapete metalice, 22,6 km marcaje, 40 treceri de pietoni cu avertizări luminoase, 24 buc. benzi rezonatoare, indicatoare rutiere)
-Amenajarea a 40.144 metri liniari de rigole şi şanţuri
-Montarea de borduri teşite pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi la proprietăţi
-Amenajarea a 51 podeţe de descărcare
– Creşterea portanţei se va asigura prin amenajarea unui sistem rutier nou, iar viteza medie de deplasare va creşte de la 30 km/h la 60 km/h, asigurându-se astfel fluidizarea traficului.
-Uşurarea accesului la reţeaua TEN-T pentru beneficiarii direcţi şi indirecţi.
Grupul ţintă:
Beneficiari direcţi – Populaţia localităţilor cu acces la DJ 202E (comunele Sihlea, Obrejiţa, Tîmboieşti, Bordeşti) care va beneficia de modernizarea acestuia, 12.000 de locuitori.
Beneficiari indirecţi – Populaţia din Regiunea Sud-Est a României şi toţi participanţii la traficul reţelei TEN-T.
Termenul de finalizare a proiectului este octombrie 2021.
În perioada imediat următoare va avea loc lansarea celui de-al patrulea proiect de
investiții finanțat tot în cadrul POR 2014 – 2020, Axa prioritară 6, Prioritatea de investiţii 6.1, pentru care a fost semnat deja contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Este vorba despre „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean dintre localităţile: Gologanu – Slobozia Ciorăşti – Coteşti cu conectivitate directă la reţeaua TEN–T“.
Al cincilea proiect, „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean dintre localităţile: Gugeşti – Dragosloveni – Gura Caliţei – Dealu Lung –Tinoasa – Poeniţa – Dumitreşti cu conectivitate directa la reţeaua TEN–T“, prevede construirea unui viaduct, ca unică soluție de consolidare a zonelor cu alunecări de teren. Pentru a fi posibilă finanțarea acestei investiții, președintele Consiliului Județean Vrancea a făcut demersuri pentru ca ghidul solicitantului să fie modificat astfel încât cheltuielile pentru realizarea de obiective de tipul poduri sau viaducte să fie eligibile și să fie finanțate din fonduri nerambursabile.
În cadrul POR 2014-2020 vor fi reabilitați în total 120 kilometri de drum județean, valoarea totală a celor 5 drumuri fiind de 466 milioane de lei, echivalentul a 103,5 milioane de euro. Prin reabilitarea și modernizarea acestor drumuri se va asigura legătura județului Vrancea la rețeaua europeană de transport.
Conducerea Consiliului Județean Vrancea este conștientă de faptul că o infrastructură modernă stă la baza dezvoltării localităților și de aceea, administrația publică județeană, condusă de președintele Marian Oprișan, se implică în permanență pentru atragerea de fonduri și demararea de proiecte de investiții.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
14 februarie 2018
Lesen Sie auch
Beneficiile învățământului dual pentru elevi – un pas către un viitor profesional sigur
Consiliul Județean Vrancea sprijină dezvoltarea educației duale și oferă soluții concrete pentru tinerii care doresc să-și construiască un viitor solid. Elevii care aleg această formă de învățământ au la dispoziție multiple beneficii financiare și profesionale. Elevii care finalizează clasa a VIII-a și se înscriu la liceele cu profil tehnic care …
Lesen Sie mehr
Vrancea – Viziune – Viitor
Peste 300 de elevi și profesori coordonatori de la liceele cu profil tehnic și tehnologic din Vrancea au umplut Sala Balada din Focșani, pentru a participa la un eveniment organizat de Consiliul Județean Vrancea și Universitatea Politehnica București, dedicat viitorului lor, cu accent pe tehnologie, inovare și creativitate. Au vorbit …
Lesen Sie mehr
Dialog între Politehnica București și mediul de afaceri din Vrancea despre meseriile viitorului pentru tineri
Sprijinirea companiilor locale, prin formarea de specialiști pregătiți pentru provocările actuale tehnologice și digitale a fost una dintre temele principale abordate în cadrul întâlnirii organizată astăzi de Consiliul Județean Vrancea și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, cu mediul de afaceri din județ. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor …
Lesen Sie mehr