Ankündigungen

Zurück
imagine de fundal

Comunicare

Nr. 11364 din 30.06.2021

V.C.9

COMUNICARE

Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea aduce la cunoștința celor interesați faptul că, domnul consilier județean ALEXE Vasile a solicitat printr-o cerere, din data de 20.05.2021 înregistrată la sediul Unității Administrativ Teritoriale Județul Vrancea sub nr. 9650 din 20.05.2021, și a unui tabel nominal cu locuitorii din satul Argea, comuna Ploscuțeni, prelungirea traseului 088 Adjud (Autogara Mihandru) – Lespezi – Ploscuțeni, prin introducerea unei stații în satul Argea, comuna Ploscuțeni.

Conform dispozițiilor art. 17, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 92 din 2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ – teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, Consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București au următoarele atribuții:

  • actualizarea periodică a traseelor și a programelor de transport în funcție de necesitățile de deplasare ale populației și în corelare cu transportul public interjudețean, internațional, feroviar, aerian sau naval de persoane existent, precum și corelarea între modalitățile de realizare a serviciului public de transport local de persoane cu autobuze, troleibuze, tramvaie, metrou și în regim de taxi, după caz;

Având în vedere cele ce preced, Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea aduce la cunoștință celor interesați faptul că pot formula observații cu privire la prelungirea traseului 088 Adjud (Autogara Mihandru) – Lespezi – Ploscuțeni, prin introducerea unei stații în satul Argea, comuna Ploscuțeni.

Punctele de vedere vor fi depuse la sediul Unității Administrativ Teritorială Județul Vrancea din municipiul Focșani, Str. Dimitrie Cantemir nr. 1 sau la adresa de e-mail contact [at] cjvrancea [dot] ro și vor fi analizate în procesul de fundamentare a deciziei referitoare la inițierea unui proiect de hotărâre privind cele sus-menționate

 

Președintele

Consiliului Județean Vrancea,

Cătălin TOMA

 

Investiții concrete pentru Vrancea, aprobate în ședința Consiliului Județean

Investiții concrete pentru Vrancea, aprobate în ședința Consiliului Județean

Consiliul Județean Vrancea a aprobat, în ședința ordinară de astăzi, o serie de proiecte de investiții inițiate și propuse consilierilor județeni de președintele Nicușor Halici, care vizează modernizarea infrastructurii rutiere, dezvoltarea bazelor sportive și îmbunătățirea sistemului de gestionare a deșeurilor din județ. Proiectele au primit votul consilierilor județeni, președintele Consiliului …
Lesen Sie mehr
De la proiecte la fapte: investițiile europene transformă comuna Năruja

De la proiecte la fapte: investițiile europene transformă comuna Năruja

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat o vizită de lucru în comuna Năruja, alături de Luminița Mihailov, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, și de primarul comunei Năruja, Grigore Mihăeș, pentru a analiza investițiile realizate și proiectele aflate în pregătire sau implementare cu sprijinul fondurilor europene. …
Lesen Sie mehr
Ședință ordinară din data de 17 septembrie, ora 14.00

Ședință ordinară din data de 17 septembrie, ora 14.00

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 17 septembrie 2026, ora 14.00
Lesen Sie mehr
[gtranslate]