Chancen

Zurück
imagine de fundal

Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) deschide o linie de finanțare pentru soluționarea celor mai presante probleme ale romilor

Joi, 15 iulie 2021, Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) a lansat, în cadrul Programului Dezvoltare locală, finanțat din Granturile SEE și Norvegiene 2014 2021, schema de granturi mici „Intervenții prioritare pentru comunitățile rome“.

Astfel, autoritățile publice locale (comune, orașe/municipii) și organizațiile neguvernamentale pot iniția proiecte care abordează necesități identificate într-un mod participativ la nivelul comunității, care să conducă la îmbunătățirea facilităților sociale și educaționale pentru copii și tineri, creșterea accesului la servicii de sănătate și la îmbunătățirea condițiilor de locuit.

Proiectele care răspund unor nevoi prioritare apărute în cadrul sau care afectează comunități dezavantajate / izolate, fără acces la resurse și în care capacitatea de a atrage și a implementa proiecte este scăzută vor avea întâietate.
Dintre activitățile eligibile enumerăm amenajarea și dotarea spațiilor destinate procesului educațional (inclusiv branșamente la rețele de utilități), de îmbunătățire a infrastructurii ce asigură accesul copiilor și tinerilor către aceste spații (inclusiv reparații ale mijloacelor de transport utilizate de preșcolari și elevi), precum și înființarea și dotarea de dispensare medicale publice, băi publice și furnizarea de servicii medicale de bază (inclusiv stomatologice). De asemenea, proiectele pot propune activități ce vor viza investiții în reabilitarea și dotarea locuințelor sociale, conectarea locuințelor individuale la rețele de utilități (inclusiv internet), extinderea spațiului de locuit, reparații la case individuale și construcția de grupuri sanitare (toalete, băi).

Suma disponibilă în cadrul apelului este de 1.647.059 Euro și provine din Granturile SEE 2014 — 2021 (85%) și din cofinanțare publică (15%). Valoarea minimă a grantului care poate fi solicitat este de 20.000 de euro, iar cea maximă este de 50.000 de euro. Termenul limită de depunere a proiectelor este 14 octombrie 2021. Întreaga documentație aferentă apelului este disponibilă online, la adresa https://dezvoltare locala.frds.ro/sgm„interventiiprioritare-pentru-comunitatile•romel, Eventuale solicitări de clarificări pot fi transmise de cei interesați pe adresa de e-mail info@frds.ror

Apelul ”lntervenții prioritare pentru comunitățile rome” este cel de-al șaptelea apel organizat în cadrul Programului Dezvoltare locală, finanțat de Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, program care vizează reducerea sărăciei prin creșterea accesului la serviciile sociale de bază pentru categoriile dezavantajate, îmbunătățirea incluziunii romilor și a copiilor și tinerilor aflați în situații de risc, creșterea capacității administrației centrale și locale astfel încât să pună în aplicare principiile bunei guvernări și să accelereze punerea în aplicare a deciziilor și recomandărilor formulate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru România.

Anunț privind selecția partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea

Anunț privind selecția partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea

Consiliul Județean Vrancea demarează procedura care are ca obiect selectarea partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea. Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea intenționează să înființeze, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998,  “Organizația de Management al Destinației Vrancea”. …
Lesen Sie mehr
Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Ne bucurăm să vă anunțăm finalizarea unui proiect important pentru viitorul copiilor noștri: „Dotarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean Vrancea, a cabinetelor de asistență psihopedagogică din cadrul CJRAE și a Palatului Copiilor cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale”, finanțat prin PNRR – Pilonul VI: Politici pentru noua generație. …
Lesen Sie mehr
Împreună pentru viitor! La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!

Împreună pentru viitor! La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!

Astăzi sărbătorim o zi istorică importantă pentru viitorul României moderne și democratice: 148 de ani de la proclamarea Independenței de stat a României. La Monumentul Independenței din Focșani a avut loc astăzi un ceremonial militar și religios, pentru a marca cele trei evenimente istorice majore care ne-au trasat traiectoria europeană …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]