Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Comunicat de presă

În loc să-și piardă timpul pe Facebook sau Youtube uitându-se la transmisiunile live ale ședintelor Consiliului Județean, se impune ca domnul Berbece Gheorghiță să înceapă să citească, fiind recomandat să și rețină maldărul de legislație pe care îl are de asimilat pentru a-și îndeplini atribuțiile.

Neștiind ce înseamnă cuvântul „neaoș“ și parându-i-se că a fost folosit cu tenta xenofobă, domnul Gheorghiță Berbece s-a trezit înecat de un val de indignare. Din spirit de colegialitate, îl îndrumăm să consulte Dicționarul Explicativ al Limbii Române, care există și în varianta online, accesarea fiind gratuită (DEX online).

Și pentru a nu fi abandonat în confuzia în care se zbate, este indicat să citească și OG nr. 137/2000, care l-ar putea lumina cu privire la cine și în ce conditii poate sesizeza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu de alta, dar să nu se facă și mai mult de râs și să riște vreo mustrare din partea șefilor săi de la MAI.

Dacă păstrăm identitatea de rațiune transmisă publicului larg de Prefectul Județului Vrancea, așteptăm să acționeze la fel de promt și la discursurile discriminatorii cu referire la funcționarii din administrația publică din Vrancea, propagate de șeful PNL Cătălin Toma!

Spor la învățat!

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Ne bucurăm să vă anunțăm finalizarea unui proiect important pentru viitorul copiilor noștri: „Dotarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean Vrancea, a cabinetelor de asistență psihopedagogică din cadrul CJRAE și a Palatului Copiilor cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale”, finanțat prin PNRR – Pilonul VI: Politici pentru noua generație. …
Lesen Sie mehr
Împreună pentru viitor! La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!

Împreună pentru viitor! La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!

Astăzi sărbătorim o zi istorică importantă pentru viitorul României moderne și democratice: 148 de ani de la proclamarea Independenței de stat a României. La Monumentul Independenței din Focșani a avut loc astăzi un ceremonial militar și religios, pentru a marca cele trei evenimente istorice majore care ne-au trasat traiectoria europeană …
Lesen Sie mehr
Vrancea se dezvoltă! Noi zone comerciale și rezidențiale în județ

Vrancea se dezvoltă! Noi zone comerciale și rezidențiale în județ

Trei investiții importante pentru dezvoltarea Vrancei au fost aprobate în cadrul ședinței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, prezidată marți, 29 aprilie a.c., de Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea. Aceste proiecte vor contribui direct la dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă și modernizarea infrastructurii locale. Două …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]