Notizie

Indietro
imagine de fundal

Se asfaltează DJ 205P, în comuna Milcovul

Continuă asfaltările pe drumurile județene din Vrancea!
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma , a mers astăzi în comuna Milcovul, alături de vicepreședintele Ionel Cel-Mare, pe drumul județean 205 P, unde se toarnă stratul de uzură, pe un tronson de 2,7 kilometri care face legătura cu DN 23A.
Au fost realizate deja șanțuri protejate, podețe tubulare și podețe de acces către proprietăți, urmând să fie trasate și marcajele rutiere.
”Aceste lucrări sunt așteptate de mulți ani de către oamenii din localitate și iată că reabilitarea acestui drum se apropie de final, iar oamenii pot circula în condiții foarte bune”, a spus Cătălin Toma.
Proiectul este finanțat din fonduri de la bugetul de stat, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2017-2020.

      
ANUNȚ pentru producătorii vrânceni de vinuri: companie spaniolă interesată de importuri de vin și must

ANUNȚ pentru producătorii vrânceni de vinuri: companie spaniolă interesată de importuri de vin și must

Ambasada României în Spania informează cu privire la interesul unei companii spaniole de a importa din România vin și must (in vrac), conform specificațiilor anexate. Companiile românești interesate de această oportunitate, care pot furniza produsele sus-menționate, sunt rugate să ia legătura cu Biroul de Promovare Comercială și Economică din cadrul …
Leggi di più
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședință ordinară în data de 30 iulie 2024, ora 10.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședință ordinară în data de 30 iulie 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Vrancea din data de 30 iulie 2024
Leggi di più
ANUNȚ

ANUNȚ

Anunț privind reluarea procedurii de selectie a partenerilor care reprezintă mediul de afaceri pentru Comitetul partenerial (Structura partenerială) de dezvoltare integrată a turismului si patrimoniului cultural în zone non-urbane, la nivelul județului Vrancea Consiliul Județean Vrancea anunță că este reluată procedura de selecție a partenerilor care reprezintă mediul de afaceri …
Leggi di più
[gtranslate]