Eventi

Indietro
imagine de fundal

Programul manifestărilor dedicate zilei de 6 august la Mausoleele Eroilor din Soveja, Focșani și Mărășești

Consiliul Județean Vrancea și Garnizoana Focșani organizează vineri, 6 august 2021, o serie de manifestări pentru evocarea eroicelor lupte care au avut loc în urmă cu 104 ani, în Primul Război Mondial, în vara anului 1917, pe linia frontului Mărăști – Mărășești – Oituz.

Bătălia de la Mărășești, desfăşurată în perioada 6 august – 3 septembrie 1917, a reprezentat cea mai importantă operațiune militară derulată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial, bătălie care a schimbat soarta întregului război de reîntregire naţională.

Îi invităm pe vrânceni să participe la evenimentele care vor avea loc la Mausoleele Eroilor din Soveja, Focșani și Mărășești, pentru a cinsti împreună memoria eroilor neamului românesc.

 PROGRAM

6 august 2021

 Mausoleul Eroilor de la SOVEJA

 12.30 – 13.30                               Instalarea Gărzii

                                                          Acordarea Onorului militar

                                                          Alocuțiuni

                                                          Depuneri coroane

                                                          Defilarea Gărzii de Onoare

 

 Mausoleul Eroilor de la FOCȘANI

 16.00 – 17.00                               Instalarea Gărzii

                                                          Acordarea Onorului militar

                                                          Serviciu religios

                                                          Alocuțiuni

                                                          Depuneri coroane

                                                          Defilarea Gărzii de Onoare

 

Mausoleul Eroilor de la MĂRĂȘEȘTI

 Ora 18.00 – 19.30                      Instalarea Gărzii de Onoare

                                                          Acordarea onorului militar

                                                          Intonarea Imnului României

                                                          Serviciu religios

                                                          Alocuțiuni oficiali

                                                          Depuneri coroane oficiali

                                                          Intonarea Semnalului ”Stingerea”

                                                          Defilarea Gărzii de Onoare

                                                         Moment evocator

                                                        Corul Pastorala

                                                           Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”

 

  

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Nicușor Halici: ”Vreau să construiesc viitorul comunităților vrâncene, nu să consum prezentul, așa cum au făcut-o ceilalți!”

Nicușor Halici: ”Vreau să construiesc viitorul comunităților vrâncene, nu să consum prezentul, așa cum au făcut-o ceilalți!”

Consiliul Județean Vrancea continuă să lucreze consecvent pentru un județ modern, sigur și bine administrat. Prin implicare, responsabilitate și respect față de oameni, echipa noastră dezvoltă zilnic proiecte menite să îmbunătățească infrastructura și serviciile publice, pentru siguranța, confortul și demnitatea celor care muncesc, învață, îngrijesc sau oferă sprijin comunității. Echipele …
Leggi di più
Vrancea se conectează la Europa cunoașterii și inovației: parteneriate internaționale în educație duală, AI și business la Torino

Vrancea se conectează la Europa cunoașterii și inovației: parteneriate internaționale în educație duală, AI și business la Torino

O delegație oficială a Consiliului Județean Vrancea, condusă de președintele Nicușor Halici, se află într-o vizită de lucru strategică la Torino, capitala regiunii Piemont, unul dintre cele mai puternice centre economice, educaționale și tehnologice din Italia. Vizita este realizată cu sprijinul Consulatului General al României la Torino, prin implicarea activă …
Leggi di più
Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației @OMV Petrom, lansează un nou apel de înscriere în cadrul programului național „Primul pas spre sănătate”, ajuns la ediția a III-a. 📦 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural vor fi dotate cu echipamente medicale esențiale, pentru a sprijini furnizarea …
Leggi di più
[gtranslate]