Notizie

Indietro
imagine de fundal

Mulțumesc românilor pentru patriotism!

Județul Vrancea a fost, pe parcursul a patru zile, inima României care a bătut pentru eroii ei, cei care, cu o mare dragoste pentru patrie, au plătit cu prețul vieții lor în Primul Război Mondial pentru desăvârșirea României Mari.

În perioada 3-6 august, la mausoleele și monumentele eroilor de la Mărășești, Mărăști, Soveja, Tișița, Focșani, au avut loc ample manifestări de comemorare a eroilor neamului, reunite sub titulatura de ”Vrancea Eroică”.

Mă bucur că un număr mare de români au participat la evenimentele organizate de Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, în memoria eroilor care s-au jertfit în Primul Război Mondial.

Pe această cale, mulțumesc tuturor românilor pentru patriotismul de care au dat dovadă pe parcursul evenimentelor de comemorare. Momentele vibrante, trăite împreună, pe locul marilor bătălii, au arătat că suntem urmașii demni ai celor care s-au jertfit pentru țară!

Pentru respectul și dragostea față de eroi, dar și pentru devotamentul și seriozitatea cu care s-au implicat în evenimentele de comemorare, doresc să îi asigur pe militarii și pe comandantul Garnizoanei Focșani de toată dragostea și admirația românilor.

Aprecierea noastră o au și piloții din cadrul Forțele Aeriene Române care au efectuat survol deasupra Mausoleului Eroilor Mărășești.

Le mulțumesc jandarmilor Grupării Mobile Bacău, jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, cât și lucrătorilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” Vrancea pentru că au făcut ca activitățile din data de 6 august 2018 să se desfășoare fără incidente. Aceleași mulțumiri le adresăm și ofițerilor și subofițerilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea.

Doresc să transmit mulțumirile românilor tuturor artiștilor care, timp de patru zile, au transformat mausoleele din Vrancea în adevărate altare ale valorilor culturale ale acestui neam. Nu în ultimul rând, doresc să îi felicit pentru patriotism, dar și pentru efort, pe toți atleții care, într-o zi caniculară de 6 august, au alergat în cadrul Maratonului „Pe aici nu se trece!”, aducând omagiul lor eroilor neamului!

Aducem mulțumiri TVR 1 pentru mediatizarea evenimentelor legate de comemorarea Vrancea Eroică 1917-2018. Aceleași mulțumiri și mass-mediei locale și centrale pentru modul în care au mediatizat evenimentele de comemorare.

Închei lista celor care au contribuit la succesul evenimentelor de comemorare a eroilor din Vrancea mulțumind aici Grupului de Lucru ”Vrancea Eroică”, respectiv angajați ai Consiliului Județean Vrancea, Instituției Prefectului, Direcției Județene pentru Cultură Vrancea, Primăriei Municipiului Focșani, Primăriei Mărășești, Primăriei Soveja, Primăriei Răcoasa, Secției Drumuri Naționale Vrancea, Garnizoanei Focșani, Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, Muzeului Vrancea.

Nu în ultimul rând, le mulțumesc din inimă vrâncenilor mei dragi, care au participat la aceste manifestări și au dat dovadă că patriotismul și dragostea de țară sunt vii în Vrancea.

Așa să îmi ajute Dumnezeu!

 

MARIAN OPRIȘAN
Președintele Consiliului Județean Vrancea

 

Focșani, 7 August 2018

Practici sociale inovatoare pentru combaterea fenomenului persoanelor fără locuinţă

Practici sociale inovatoare pentru combaterea fenomenului persoanelor fără locuinţă

Direcţia generală « Ocupare, Afaceri sociale şi Incluziune » din cadrul Comisiei Europene a deschis o finanţare prin programul “Fondul Social European+”, componenta “Ocupare şi inovare socială” (EaSI), care vizează combaterea fenomenului persoanelor fără locuinţă. Titlul cererii : “Practici sociale inovatoare pentru combaterea fenomenului persoanelor fără locuinţă” În conformitate cu obiectivele programului anual …
Leggi di più
Locuri de muncă vacante la data de 28 septembrie 2023 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 28 septembrie 2023 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

La data de 28.09.2023 au fost declarate de către agenții economici 247 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și  169 locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă Vrancea Locuri …
Leggi di più
Tinerii din sistemul de protecție a copilului, informați în cadrul unei campanii a DGASPC Vrancea

Tinerii din sistemul de protecție a copilului, informați în cadrul unei campanii a DGASPC Vrancea

Consiliul Județean Vrancea a găzduit astăzi un eveniment dedicat tinerilor beneficiari ai sistemului de protecție specială, în cadrul unei campanii de conștientizare și informare organizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea, la inițiativa Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și în colaborare cu Autoritatea …
Leggi di più
[gtranslate]