Notizie

Indietro
imagine de fundal

Județul Vrancea are propuse spre finanțare prin fonduri europene 14 proiecte pentru reabilitarea energetică a unor clădiri publice, pentru perioada 2021-2027

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a participat astăzi la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, în sistem de videoconferință, alături de vicepreședintele Ionel Cel-Mare, primarul Fănică Popa (președintele Asociației Comunelor din România – filiala Vrancea), primarul orașului Panciu, Nicolai Mărăscu și administratorul public Adrian Crețu.
În cadrul ședinței, la care au participat și reprezentanții consiliilor județene și municipiilor reședință din județele Buzău, Galați, Brăila, Tulcea și Constanța, au fost prezentate stadiul implementării Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, stadiul pregătirii POR Sud-Est 2021-2027 și a fost aprobată rectificarea bugetului și lista de investiții ale Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est pentru anul 2021.
Județul Vrancea are propuse spre finanțare prin fonduri europene pentru perioada următoare 12 proiecte pentru reabilitarea energetică a unor clădiri publice (școli, grădinițe, sedii primării, dispensar medical) din Panciu, Mărășești, Suraia, Movilița, Păulești, Poiana Cristei și două proiecte ale Consiliului Județean Vrancea: ”Eficientizare energetică și lucrări conexe C.R.R.N. Jariștea Vrancea” și ”Eficientizare energetică și lucrări conexe C.R.P.V. “O nouă șansă” Mărășești Vrancea”.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 24 aprilie 2024, ora 10.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 24 aprilie 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de  24 aprilie 2024, ora 10.00
Leggi di più
Parc tematic la Mausoleul Eroilor din Mărășești

Parc tematic la Mausoleul Eroilor din Mărășești

Primul parc tematic din România care va reproduce la scară mai mică Lupta de la Mărășești din Primul Război Mondial va fi realizat în proximitatea Mausoleului Eroilor Mărășești. ”Realizarea unui parc tematic completează oferta muzeistică și educațională pentru copii și tineri în special. Este momentul ideal ca la sărbătorirea unui …
Leggi di più
Locuri de muncă vacante la data de 18 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 18 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 18.04.2024 au fost declarate de către agenții economici 243 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 227 locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă 
Leggi di più
[gtranslate]