Notizie

Indietro
imagine de fundal

Italieni celebri în lumea vinului prezidează comisiile de degustare la Concursul Național de Vinuri ”Bachus 2018”

Cinci oenologi renumiți din Italia și România vor ajunge în aceste zile în Vrancea, pentru a prezida comisiile de degustare ale Concursului Național de Vinuri, care reprezintă manifestarea de referință a Festivalului Internațional al Viei și Vinului 2018.

Primul președinte de comisie este Roberto Gatti, jurnalist italian de vinuri, absolvent al AIS (Asociația Italiană a Somelierilor) cu diplomă de somelier, director al site-ului www.winetaste.it. Roberto Gatti a deținut timp de șase ani titlul de Președinte al Juriului la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles (la care participă de 10 ediții) și la Concursul Excellence Awards de la București, două dintre cele mai importante concursuri oenologice organizate la nivel mondial. De asemenea, a fost membru al juriului de degustare la concursuri mondiale de vin, dintre cele mai prestigioase: Berliner Wine Trophy din Berlin, Shanghai International Wine Challenge, Wine Challenge din Tokyo, International Wine Contest Bucarest, Les Grands Concours du Monde de la Strasbourg. Nu în ultimul rând, a participat în calitate de jurat la cele mai importante concursuri de vinuri din Italia.

Comisia a doua de degustare de la Concursul Național de Vinuri ”Bachus” 2018 este prezidată de Oana Arina Antoce, profesor universitar doctor la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. A absolvit Facultatea de Horticultură, departamentul Bioingineria sistemelor horti-viticole. Are competențe în vinificatie, chimie oenologica, tehnologie vinicola, analiza senzoriala (degustare vinuri), legislatie viti-vinicola, igiena în vinificatie. De asemenea, este cercetător în tehnologii moderne de vinificatie. A semnat în calitate de autor, 15 cărți de profil și a participat la numeroase proiecte de cercetare  și programe internaționale precum Programul SOCRATES- CDA- Innovation and competitiveness in European Wine Industry. Totodată este vicepreședinte din anul 2004 al Asociației Degustătorilor Autorizați din România (A.D.A.R), asociație autorizată și recunoscută ca organizație profesională reprezentativă în activitatea de analiză senzorială a produselor vinicole din România, fondator și vicepreședinte al Centrului de Studii Viti-Vinicole și Analiză Senzorială (C.S.V.V.A.S). Nu în ultimul rând, din anul 1996 este membru profesionist al Asociației American Society for Enology and Viticulture.

Al doilea italian care va prezida o comisie la Concursul Național de Vinuri ”Bachus” este Luciano Parrinello, oenolog renumit în Italia, jurat la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles. Născut și crescut la Marsala, una dintre podgoriile cele mai renumite din Europa, orașul celebrului Vin de Marsala, Luciano Parrinello este un oenolog celebru în peisajul vitivinicol sicilian. Este membru activ al Institutului Regional al Vinului din Sicilia și al Institutului Regional al Viei și Vinului din Palermo.

Vito Mezzapelle, președintele celei de-a patra comisii de concurs, este un cercetător sicilian în domeniul vinificației, care colaborează cu Universitatea din Milano. De asemenea, în anul 2012 a participat la un program de studii și cercetare în calitate de doctorand la Facultatea de Agronomie a Universității din Milano. Este participant și membru al juriului la numeroase concursuri internaționale de vinuri, dar și autor de articole de specialitate.

A cincea comisie de degustare este prezidată de italianul Daniele Raspini, pasionat de vinuri și degustător autorizat, deținător al certificatului de somelier, membru în juriul mai multor concursuri internaționale de vinuri, printre care Asia Wine Trophy (2015- 2017), Berlin Wine Trophy (2011-2015), Les Grands Concours du Monde – Strasbourg (2016- 2018), Portugal Wine Trophy (2016-2018), Austria Wine Challenge (2016), Concours International de Lyon (2017, 2018), La Selezione del Sindaco – Italia (2017, 2018).

Juriul de degustare va fi compus din 5 comisii, fiecare având în componență câte cinci degustători experţi, astfel:

–           Un preşedinte de comisie, din străinătate

–           Un membru al Asociației Degustătorilor Autorizați din România

–           Un somelier, membru al Organizației Somelierilor din România  (OSR2011)

–           Un jurnalist de vin

–           Un blogger de vin

Concursul Naţional de Vinuri „Bachus” se va desfășura în locația Cerdac din Cotești, în perioada 4-6 octombrie 2018.

 

Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Vrancea

Anunț Public privind atribuirea proiectelor cu finanțare nerambursabilă alocate de la Bugetul local al Județului Vrancea, pe anul 2025

Anunț Public privind atribuirea proiectelor cu finanțare nerambursabilă alocate de la Bugetul local al Județului Vrancea, pe anul 2025

Data publicării: 14.04.2025 ANUNȚ PUBLIC Comisia de evaluare și selecție privind atribuirea proiectelor cu finanțare nerambursabilă alocate de la Bugetul local al Județului Vrancea, pe anul 2025, pentru activități nonprofit de interes județean anunță in domeniile activități sportive, cultură, educație si tineret, sănătate si protecția mediului anunță:   Suma totală …
Leggi di più
Podul de la Prisaca – Valea Sării, reabilitat în timp record

Podul de la Prisaca – Valea Sării, reabilitat în timp record

Când  oamenii sunt cei mai importanți, lucrurile se fac bine și la timp! Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, împreună cu echipa din cadrul instituției, a fost joi la Valea Sării, unde a inspectat lucrările la podul de la Prisaca, de pe DJ 205D, peste pârâul Cheii, unde se lucrează …
Leggi di più
Ședinţă extraordinară în data de 22 mai 2025, ora 11.00

Ședinţă extraordinară în data de 22 mai 2025, ora 11.00

Ordinea de zi a Ședinţei extraordinare din data de 22 mai 2025, ora 11.00
Leggi di più
[gtranslate]