Opportunità

Indietro
imagine de fundal

Fermierii din zona montană pot solicita fonduri europene prin PNDR 2020 pentru abatoare de capacitate mică până la 31 martie 2021

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunța prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru realizarea abatoarelor de capacitate mică din zona montană până la data de 31 martie 2021, ora 16.00. Alocarea financiară disponibilă fermierilor prin submăsura 4.2 Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole” – componenta investiții de capacitate mică din zona montană din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) este de 12.930.334 de euro.

Solicitările de finanțare se depun exclusiv online pe www.afir.info până la data limită (31 martie 2021, ora 16.00) sau până când, prin totalul cererilor depuse, se atinge plafonul maxim de 150% din valoarea alocării. De asemenea, fondurile disponibile pentru depunere în acest moment sunt de 18.795.555 de euro.

Pragul minim de selecție pentru proiectele depuse este de 10 puncte, valabil pentru întreg intervalul 1 ianuarie 2021 – 31 martie 2021. Fondurile nerambursabile acordate prin submăsura 4.2 componenta investiții de capacitate mică din zona montană pot ajunge până la maximum 300.000 euro/ proiect.

Finanțarea nerambursabilă acordată prin PNDR 2020 este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru realizarea unui abator de mică capacitate în zona montană, în cazul în care acesta este realizat de către IMM-uri. Pentru grupuri de producători, cooperative sau societăți cooperative intensitatea sprijinului acordat poate ajunge până la 70%. Dacă este realizat de alte întreprinderi decât cele menționate anterior, finanțarea PNDR va fi de maximum 40%.

Sunt eligibile pentru finanțare investițiile în unități de sacrificare de capacitate mică destinate porcinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, în conformitate cu Ordinul 35/ 2011 (privind aprobarea condițiilor minime de funcționare a abatoarelor de capacitate mică, cu modificările și completările ulterioare), care sunt amplasate în localități din zona montană.

Capacitatea maximă de sacrificare a unui abator de capacitate mică, incluzând tăierile de urgență, presupune un maxim de 5 UVM (unitate vită mare)/ zi și încadrarea în 200 de capete/ lună pentru porcine, ovine sau caprine și de 40 de capete/ lună pentru bovine. În cazul în care se realizează o investiție pentru un centru de sacrificare acesta trebuie să funcționeze pentru cel mult 2,5 UVM/ zi și să se încadreze în 100 de capete/ lună pentru porcine, ovine sau caprine și în 20 de capete/ lună pentru bovine.

Pentru a depune o cerere de finanțare a unei unități de sacrificare de capacitate mică, în zona montană, fermierii trebuie să respecte prevederile Ghidului solicitantului și anexele aferente acestuia, publicat pe site-ul www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR în pagina dedicată submăsurii 4.2.

Ședință ordinară în data de 9 mai 2024, ora 10.00

Ședință ordinară în data de 9 mai 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a Ședinței ordinare din data de 9 mai 2024, ora 10.00
Leggi di più
Hotărâri adoptate de Consiliul Județean pentru demararea lucrărilor la Parcul Industrial Vrancea

Hotărâri adoptate de Consiliul Județean pentru demararea lucrărilor la Parcul Industrial Vrancea

Un nou pas pentru realizarea Parcului Industrial din Vrancea a fost făcut astăzi, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Vrancea, în care au fost aprobate două hotărâri privind ”constituirea dreptului de superficie, uz și servitute de trecere cu titlu gratuit asupra terenului în suprafață de  582 m2 în favoarea …
Leggi di più
𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 ”𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐬𝐚𝐥𝐦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐈𝐜𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐚 𝐒𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐌𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚̆ 𝐒𝐚𝐜𝐫𝐚̆” – 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢

𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 ”𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐬𝐚𝐥𝐦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐈𝐜𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐚 𝐒𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐌𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚̆ 𝐒𝐚𝐜𝐫𝐚̆” – 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢

În pragul sărbătorilor pascale vă așteptăm cu drag să admirați frumusețea obiectelor populare realizate cu migală de creatorii populari și să vă umpleți sufletul cu lumina muzicii sacre. Consiliul Judeţean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, organizează 𝐣𝐨𝐢, 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐥𝐚 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢, 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟏.𝟎𝟎, Concursul …
Leggi di più
[gtranslate]