Eventi

Indietro
imagine de fundal

Expoziție de cultură japoneză la Muzeul Vrancei

Astăzi, la Focșani, a avut loc un vernisaj deosebit: prima expoziție de cultură japoneză din oraș, deschisă în foaierul Muzeului Vrancei (fosta „Sală a pașilor pierduți” din Palatul de Justiție). Expoziția reunește lucrări ale celor mai renumiți artiști japonezi de stampe din Era Meiji (1868 – 1912), dar și kimonouri, surprinzând grația și frumusețea tradițiilor japoneze.

„Ne bucurăm că Focșaniul intră în rândul orașelor care au spații dedicate expozițiilor de artă și acest loc se deschide din acest moment pentru a găzdui expoziții temporare din toate domeniile, la care vor fi invitați să expună artiști din țară și de peste hotare. Susținem și promovăm cultura, în toate formele ei, pentru că este cea care ne înnobilează sufletele”, este mesajul transmis de președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.

O incursiune fascinantă în arta japoneză, expoziția poate fi vizitată de marți până sâmbătă, între orele 9.00 – 16.00, la Muzeul Vrancei, din Str. Cuza Vodă nr. 8. Vă invităm să descoperiți această experiență culturală unică!

Expoziția este organizată de Consiliul Județean Vrancea, Muzeul Național Brukenthal și Muzeul Vrancei, cu sprijinul „Șerban și Asociații. Societate civilă de avocați” și JTI, în parteneriat cu Ambasada Japoniei în România, University of Hyogo și Centrul Cultural Vrancea.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

   
Președintele Nicușor Halici, pe teren: avansează lucrările pe DJ 204G Suraia – Boțârlău

Președintele Nicușor Halici, pe teren: avansează lucrările pe DJ 204G Suraia – Boțârlău

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a fost astăzi pe teren, pe drumul județean DJ 204G, în localitățile Suraia și Boțârlău, pentru a identifica cele mai bune soluții tehnice astfel încât lucrările de modernizare să fie realizate la cele mai înalte standarde de calitate. Alături de constructor, de echipa tehnică …
Leggi di più
Dezbatere publică pentru înființarea Clubului Sportiv Județean Vrancea

Dezbatere publică pentru înființarea Clubului Sportiv Județean Vrancea

Consiliul Județean Vrancea invită persoanele interesate să participe la dezbaterea publică a proiectului de hotărâre privind înființarea Clubului Sportiv Județean Vrancea, instituție publică de interes județean aflată în subordinea Consiliului Județean Vrancea. Dezbaterea publică va avea loc în data de 18 martie 2026, începând cu ora 09:00, în sala de …
Leggi di più
Întâlnire de lucru cu reprezentanții administrațiilor locale din județ: colaborarea dintre Consiliul Județean și primării, esențială pentru dezvoltarea Vrancei

Întâlnire de lucru cu reprezentanții administrațiilor locale din județ: colaborarea dintre Consiliul Județean și primării, esențială pentru dezvoltarea Vrancei

Consiliul Județean Vrancea a găzduit miercuri, 4 martie 2026, o întâlnire de lucru a Asociației Comunelor din România (ACoR) – filiala Vrancea, la care au participat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, prefectul județului, Marius Eusebiu Iorga, Viorel Mîrza, președintele ACoR Vrancea, reprezentanți ai Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și …
Leggi di più
[gtranslate]