Notizie

Indietro
imagine de fundal

Drum județean modernizat în nordul județului Vrancea

A avut loc recepția la finalizarea lucrărilor pentru DJ 241A limită județ Galați – Tănăsoaia – Corbița – limită județ Bacău, după mai mulți ani în care acest drum județean impracticabil din nordul județului a trecut printr-un amplu proces de modernizare. În anul 2018 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici, în 2020 a început proiectarea, iar în 2022 a demarat execuția lucrărilor. Construcția celor 14 km de drum județean are  o valoare de 34 milioane lei (6,8 milioane euro), proiectul fiind finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2.

”Am fost la fața locului, am circulat pe acest drum și am constatat că execuția este foarte bună și au fost realizate lucrări de calitate: consolidarea și stabilizarea platformei drumului județean cu piatră concasată din cariere de la Tulcea, asfaltare și elemente de menținere a viabilității drumului – poduri, podețe, șanțuri și ziduri de sprijin. Este o lucrare care are termen de ganație 10 ani și, datorită calității foarte bune a stratului de uzură, cât și a betoanelor și a rosturilor betonate de pe șanțuri și podețe, va asigura o viabilitate și o utilizare îndelungată a acestui tronson de 14 km de drum județean, care va contribui la dezvoltarea zonei de nord a județului Vrancea”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea, care a participat miercuri la recepția DJ 241A.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

DISPOZIŢIA nr. 80 din 30 aprilie 2026 privind convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 6 mai 2026, ora 15.00

Leggi di più
Vrancea devine pol de performanță în natația românească: Parteneriat strategic pe 10 ani între Consiliul Județean și Federația Română de Natație și Pentatlon Modern

Vrancea devine pol de performanță în natația românească: Parteneriat strategic pe 10 ani între Consiliul Județean și Federația Română de Natație și Pentatlon Modern

Consiliul Județean Vrancea face un pas strategic pentru dezvoltarea sportului în județ prin încheierea unui parteneriat oficial cu Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM). Protocolul de colaborare a fost semnat astăzi, la Focșani, de către președintele Consiliului Județean Vrancea și marea campioană Camelia Potec, președintele FRNPM. Acest acord …
Leggi di più
Locuri de muncă vacante la data de 23 aprilie 2026 în Județul Vrancea

Locuri de muncă vacante la data de 23 aprilie 2026 în Județul Vrancea

La data de 23.04.2026 au fost declarate de către agenții economici 250 locuri de muncă vacante în județul Vrancea . Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă - Click aici 
Leggi di più
[gtranslate]