Notizie

Indietro
imagine de fundal

Consiliul Județean Vrancea predă cele 24 microbuze electrice școlare către localități

Consiliul Județean Vrancea finalizează proiectul „Verde la educație – microbuze electrice pentru elevi”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, prin care au fost achiziționate 24 de microbuze electrice destinate transportului elevilor din mediul rural. Fiecare microbuz are o capacitate de 16+1 locuri.

Consiliul Județean a recepționat microbuzele în perioada 8 – 9 octombrie 2025 și ulterior a finalizat toate demersurile administrative necesare pentru preluarea în patrimoniu și transferul cu titlu gratuit către UAT-urile beneficiare. Prin Hotărârea CJ nr. 226/29.10.2025 a fost aprobat transferul dreptului de proprietate, iar cele 24 de localități (Bolotești, Câmpuri, Chiojdeni, Ciorăști, Corbița, Cârligele, Gura Caliței, Homocea, Jitia, Mera, Movilița, Năruja, Nereju, Ploscuțeni, Poiana Cristei, Răcoasa, Reghiu, Slobozia Bradului, Spulber, Vidra, Vulturu, Vintileasca, Vizantea-Livezi, Vârteșcoiu) au aprobat prin hotărâri ale consiliilor locale preluarea în proprietate. Valoarea totală a proiectului este de 35,9 milioane lei.

Predarea-primirea microbuzelor către localități are loc joi și vineri, 6 – 7 noiembrie 2025.

“Proiectul a fost demarat în perioada administrației precedente și, din cauza întârzierilor succesive apărute în procedurile de achiziție și în piață, etapa de punere efectivă la dispoziția elevilor se finalizează acum. Prin acest proiect îmbunătățim condițiile de transport școlar, mai ales în zonele izolate, sprijinim accesul copiilor la educație și reducem riscul de abandon școlar. Totodată, contribuim la protejarea mediului, susținând obiectivele Uniunii Europene privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Investim în sănătatea și siguranța oamenilor: Spitalul de la Dumbrăveni, consolidat și modernizat cu fonduri europene

Investim în sănătatea și siguranța oamenilor: Spitalul de la Dumbrăveni, consolidat și modernizat cu fonduri europene

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov, au semnat astăzi contractul de finanțare pentru proiectul „Consolidare și reabilitare Spital de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni”, o investiție esențială pentru siguranța și calitatea serviciilor medicale din județ. La evenimentul de astăzi au participat …
Leggi di più
Recepția lucrărilor la podul de la Prisaca – Valea Sării: investiție esențială pentru peste 35.000 de vrânceni

Recepția lucrărilor la podul de la Prisaca – Valea Sării: investiție esențială pentru peste 35.000 de vrânceni

Ca urmare a implicării directe și constante a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, astăzi a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a podului din beton armat amplasat pe DJ 205D, km 1+405, peste pârâul Cheii, în comuna Valea Sării. Obiectivul de infrastructură are o importanță …
Leggi di più
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 31 martie 2026, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 31 martie 2026, ora 15.00

Ordine de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Județean Vrancea convocată în data de 31 martie 2026, ora 15.00
Leggi di più
[gtranslate]