Notizie

Indietro
imagine de fundal

Comunicat de presă

Președintele Marian Oprișan a semnat astăzi șapte contracte de finanțare pentru modernizarea drumurilor județene și construirea de poduri, în cadrul PNDL

Două drumuri județene, respectiv DJ 205S Focşani-Cîmpineanca-Vîrteşcoiu-Rîmniceanca-intersecţie DJ 205B și DJ 241A limită judeţ Galaţi-Feldioara-Limită judeţ Bacău vor fi reabilitate și modernizate în perioada următoare, două poduri din beton armat vor fi construite peste pârâul Alba pe DJ 205K și peste pârâul Domoşiţa pe DJ 119C, iar alte trei poduri vor fi consolidate și reabilitate: pe DJ 205D peste pârâul Zăbala la Nereju și cele două pasarele de peste calea ferată Adjud-Bacău pe DJ 119J .

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a semnat joi, 8 martie 2018, cele șapte contracte de finanțare pentru aceste obiective de investiții incluse în Programul Național de Dezvoltare Locală 2017-2020. Contractele au fost semnate cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), în calitate de autoritate publică centrală coordonatoare a PNDL 2, în cadrul subprogramului Infrastructură la nivel județean.

Valoarea totală a celor șapte obiective de investiții este de 92,4 milioane de lei (20 milioane de euro), din care de la bugetul MDRAPFE se vor aloca 82,6 milioane de lei (18 milioane de euro).

Astfel, astăzi au fost semnate contractele de finanțare pentru următoarele obiective de investiții:

1. Reabilitare şi modernizare DJ 205S Focşani-Cîmpineanca-Vîrteşcoiu-Rîmniceanca-intersecţie DJ 205B, km.0+000-km.13+200, L=13,20 km, judeţul Vrancea 

– valoare investiție: 35.370.464 lei

– valoare contract PNDL: 31.028.918 lei

2. Modernizare DJ 241A limită judeţ Galaţi-Feldioara-Limită judeţ Bacău, km.5+000-19+450, L=14,45 km comuna Tănăsoaia, comuna Corbiţa, judeţul Vrancea

– valoare investiție: 33.110.646 lei

– valoare contract PNDL:29.236.176 lei

3. Construire pod din beton armat peste pârâul Alba pe DJ 205K, km.0+350 conform H.G. nr.540/2000, respectiv km.0+588, conform ridicare topografică actualizată, sat Mărăşti, comuna Răcoasa, judeţul Vrancea

– valoare investiție: 4.718.801 lei

– valoare contract PNDL: 4.171.920 lei

4. Consolidare şi reabilitare pod din beton armat pe DJ 205D, peste pârâul Zăbala la Nereju km.29+541, conform H.G. nr.540/2000, respectiv km.28+500 conform ridicare topografică actualizată, comuna Nereju, judeţul Vrancea

– valoare investiție: 5.442.727 lei

– valoare contract PNDL: 5.225.018 lei

5. Consolidare şi reabilitare pod din beton armat peste calea ferată Adjud-Bacău pe DJ 119J, km.1+500, municipiul Adjud, judeţul Vrancea

– valoare investiție: 5.500.000 lei

– valoare contract PNDL: 5.280.000 lei

6. Consolidare şi reabilitare pod din beton armat peste calea ferată Adjud-Bacău pe DJ 119J, km.1+600, municipiul Adjud, judeţul Vrancea

– valoare investitie: 5.500.000 lei

– valoare contract PNDL:5.280.000 lei

7. Construire pod peste pârâul Domoşiţa pe DJ 119C km.12+631, sat Angheleşti, comuna Rugineşti, judeţul Vrancea

– valoare investiție: 2.759.409 lei

– valoare contract PNDL: 2.404.639 lei

Prin modernizarea acestor drumuri, construirea de noi poduri și consolidarea şi reabilitarea podurilor din beton armat existente, se va asigura o mai bună desfăşurare a traficului rutier din zonele vizate, atât în ceea ce priveşte accesul populaţiei, cât şi a echipajelor de intervenţie (ambulanță, pompieri, poliţie), fapt care va contribui la îmbunătăţirea legăturii cu drumurile naţionale, prin creşterea vitezei de transport şi reducerea ratei accidentelor.

Consiliul Județean Vrancea a primit finanțare de la Guvernul României prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru reabilitarea și modernizarea a 32 de obiective de investiții, drumuri și poduri județene, în valoare totală de 239.594.683 lei (53.243.262 euro). Până la această dată, au fost semnate 28 din cele 32 de contracte de finanțare pentru județul Vrancea, inclusiv cele de astăzi.

Județul Vrancea se află pe locul doi la nivel național ca număr și valoare a investițiilor în infrastructură finanțate în cadrul PNDL II.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

8 martie 2018
Ședință Extraordinară în data de 15.10.2024, ora 10.00

Ședință Extraordinară în data de 15.10.2024, ora 10.00

Ședință extraordinară în data de 15 octombrie 2024, ora 10,00-Dispoziţie+Ordine de zi
Leggi di più
Construcția noului Spital Județean la Focșani merge mai departe

Construcția noului Spital Județean la Focșani merge mai departe

Un pas important pentru edificarea noului Spital Județean din Focșani a fost realizat,  odată cu emiterea de către Primăria municipiului Focșani a autorizației de construire pentru acest proiect vital. ”Îi mulțumesc colegului meu, Cristi Valentin Misăilă, primarul municipiului Focșani, pentru promptitudinea de care a dat dovadă la emiterea acestui document …
Leggi di più
Prima ședință a Consiliului Județean Vrancea din mandatul 2024-2028: sunt constituite comisiile de specialitate

Prima ședință a Consiliului Județean Vrancea din mandatul 2024-2028: sunt constituite comisiile de specialitate

Astăzi a avut loc prima ședință a noului Consiliu Județean Vrancea, condusă de președintele Nicușor Halici, la două zile după ceremonia de constituire a noului legislativ județean pentru mandatul 2024-2028.  Consilierii județeni au aprobat două proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi, respectiv: „Constituirea comisiei de numărare și validare …
Leggi di più
[gtranslate]