Notizie

Indietro
imagine de fundal

Comunicat de presa

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a fost prezent astăzi la semnarea contractului de lucrări ”Rețele apă și canalizare în gruparea Adjud”, din cadrul proiectului regional Vranceaqua – etapa a II-a, eveniment care a avut loc la sediul Consiliul Județean Vrancea, în cadrul unei conferințe de presă.

Acesta este al 6-lea contract de lucrări semnat, din totalul de 10 contracte, din cadrul proiectului regional ”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, Județul Vrancea” – etapa a II-a. Lucrările vor deservi o populație de circa 18.800 de locuitori din municipiul Adjud și din comuna Ruginești.
Valoarea contractului este de 31.493.076  lei (echivalentul a 6.846.320 euro), din care:
–   26.769.115  lei din fonduri europene
–   4.094.099 lei din fonduri de la bugetul de stat
–  629.861  lei din fonduri de la bugetele locale ale Consiliului Județean Vrancea și ale UAT-urilor
Vor fi realizate lucrări la sistemele de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Adjud și din comuna Ruginești, astfel:
1. La Adjud vor fi realizate lucrări la sistemul de alimentare cu apă, respectiv: extinderea aducțiunii de apă pe o lungime de 3.347 metri, reabilitarea rețelelor  de distribuție pe o lungime de 3.828 metri și extinderea rețelelor de distribuție pe o lungime de 9.464 metri. La sistemul de canalizare va fi reabilitată rețeaua de canalizare pe o lungime de 689 metri și va fi extinsă rețeaua pe o lungime de 4.362 metri.
2. La Ruginești  vor fi realizate lucrări la sistemul de canalizare, respectiv va fi extinsă rețeaua pe o lungime de 8.534 metri, vor fi extinse 5 staţii de pompare ape uzate și vor fi extinse conductele de refulare pe o lungime de 5.709 metri.
Perioada de execuție a lucrărilor este de 20 luni + 36 luni perioada de garanție.
”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, Județul Vrancea – etapa a II-a” este un exemplu la nivel național, fiind primul proiect de acest gen implementat în România, finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. Este un proiect ambițios, de amploare, prin care un mare număr de vrânceni vor beneficia de apă curentă și canalizare la standarde europene. Perioada de implementare a proiectului regional este de 4 ani, între 2018 – 2022, iar valoarea totală a investiției este de  941 milioane de lei, respectiv 207 milioane de euro. 85% din această sumă este asigurată din fonduri europene, iar restul din subvenții de la bugetul de stat și din contribuții de la bugetul local.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

1 august 2018
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 24 aprilie 2024, ora 10.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 24 aprilie 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de  24 aprilie 2024, ora 10.00
Leggi di più
Parc tematic la Mausoleul Eroilor din Mărășești

Parc tematic la Mausoleul Eroilor din Mărășești

Primul parc tematic din România care va reproduce la scară mai mică Lupta de la Mărășești din Primul Război Mondial va fi realizat în proximitatea Mausoleului Eroilor Mărășești. ”Realizarea unui parc tematic completează oferta muzeistică și educațională pentru copii și tineri în special. Este momentul ideal ca la sărbătorirea unui …
Leggi di più
Locuri de muncă vacante la data de 18 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 18 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 18.04.2024 au fost declarate de către agenții economici 243 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 227 locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă 
Leggi di più
[gtranslate]