Notizie

Indietro
imagine de fundal

Comunicat de presă – 24 aprilie 2020

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a semnat, în data de  24 aprilie 2020, contractul de proiectare și execuție lucrări pentru proiectul „Reabilitare energetică și lucrări conexe Spitalul Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani, secția Pneumoftiziologie”, finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Valoarea totală a contractului semnat este de 5.851.703, 50 lei fără TVA ( 1.219.104,69 euro), durata de execuție a contractului fiind de 13 luni, iar câștigătorul licitației este Asocierea PIF&LMS Company SRL și BIA Consproiect SRL.

Obiectivul general al proiectului vizează creșterea eficienței energetice în clădirea publică Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focşani, Secţia Pneumoftiziologie prin derularea de lucrări de intervenție cu scopul termoizolării clădirii, modernizării instalației de preparare și distribuire a agentului termic și a apei menajere, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalației de iluminat, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, precum și alte lucrări conexe.

Practic vor avea loc mai multe lucrări de reabilitare, atât la interiorul clădirii, cât și în exterior. Se vor efectua lucrări de realibitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii. Totodată, se vor utiliza echipamente tehnologice, eficiente din punct de vedere energetic. De asemenea, vor fi realizate lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde consum și a lucrărilor de instalare a sistemului de ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior.

Secția de Pneumoftiziologie este o clădire cu subsol tehnic, parter plus 4 etaje cu 90 de paturi, cu suprafața utilă de 1371,33 mp. Reabilitarea clădirii este necesară pentru a crea atât pacienților, cât și personalului un mediu care să le ofere confortul minim, siguranță și să le permită desfășurarea unui proces eficient.

Toate aceste investiții vor îmbunătăți vizibil serviciile oferite pacienților și, implicit, vor contribui la condiții de viață mai bune pentru vrânceni.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Ședință Extraordinară în data de 15.10.2024, ora 10.00

Ședință Extraordinară în data de 15.10.2024, ora 10.00

Ședință extraordinară în data de 15 octombrie 2024, ora 10,00-Dispoziţie+Ordine de zi
Leggi di più
Construcția noului Spital Județean la Focșani merge mai departe

Construcția noului Spital Județean la Focșani merge mai departe

Un pas important pentru edificarea noului Spital Județean din Focșani a fost realizat,  odată cu emiterea de către Primăria municipiului Focșani a autorizației de construire pentru acest proiect vital. ”Îi mulțumesc colegului meu, Cristi Valentin Misăilă, primarul municipiului Focșani, pentru promptitudinea de care a dat dovadă la emiterea acestui document …
Leggi di più
Prima ședință a Consiliului Județean Vrancea din mandatul 2024-2028: sunt constituite comisiile de specialitate

Prima ședință a Consiliului Județean Vrancea din mandatul 2024-2028: sunt constituite comisiile de specialitate

Astăzi a avut loc prima ședință a noului Consiliu Județean Vrancea, condusă de președintele Nicușor Halici, la două zile după ceremonia de constituire a noului legislativ județean pentru mandatul 2024-2028.  Consilierii județeni au aprobat două proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi, respectiv: „Constituirea comisiei de numărare și validare …
Leggi di più
[gtranslate]