Notizie

Indietro
imagine de fundal

Comunicat de presă

 

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a semnat joi, 3 mai 2018, ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea și modernizarea DJ 204D sector Vulturu – Hângulești – Maluri. Lucrările sunt finanțate de Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 și au o valoare de 10,6 milioane lei, fără TVA, respectiv 2,3 milioane euro.

Acesta este primul drum finanțat prin PNDL 2 din județul Vrancea la care au început lucrările.

 „Avem un program foarte ambițios în ceea ce privește drumurile județene. Împreună cu Programul Operațional Regional, până în 2020 vom investi circa 300 milioane euro. Asta înseamnă că, la finalul mandatului meu, drumurile județene din Vrancea vor arăta impecabil“, a declarat președintele Marian Oprișan.

Pe DJ 204D sector Vulturu – Hângulești – Maluri vor fi efectuate lucrări pe o lungime de 9,6 km. Drumul va avea două benzi de circulație cu lățimea de 5,5 m și acostamente. Sistemul rutier propus  va cuprinde: strat de fundație din balast, strat de bază din piatră spartă, strat de legătură din beton asfaltic și strat de uzură din beton asfaltic. Pentru scurgerea apelor pluviale în lungul drumului au fost prevăzute șanțuri betonate. La km. 30+850 se va executa un pod din beton armat, cu o lungime totală de 31 de metri și lățime parte carosabilă 7,80 metri. Durata de execuție a lucrărilor este de 23 de luni.

Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea a primit finanțare de la Guvernul României pentru reabilitarea și modernizarea a 32 de drumuri județene, în valoare totală de 240 milioane de lei, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL 2 – perioada 2017-2020).

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 24 aprilie 2024, ora 10.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 24 aprilie 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de  24 aprilie 2024, ora 10.00
Leggi di più
Parc tematic la Mausoleul Eroilor din Mărășești

Parc tematic la Mausoleul Eroilor din Mărășești

Primul parc tematic din România care va reproduce la scară mai mică Lupta de la Mărășești din Primul Război Mondial va fi realizat în proximitatea Mausoleului Eroilor Mărășești. ”Realizarea unui parc tematic completează oferta muzeistică și educațională pentru copii și tineri în special. Este momentul ideal ca la sărbătorirea unui …
Leggi di più
Locuri de muncă vacante la data de 18 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 18 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 18.04.2024 au fost declarate de către agenții economici 243 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 227 locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă 
Leggi di più
[gtranslate]