Notizie

Indietro
imagine de fundal

Comunicat de presă

11.000 de români au plantat puieți de stejar. Împreună am scris o nouă filă de istorie în Parcul Memoriei Naționale

Peste 11.000 de voluntari au răsădit sentimentul recunoștinței pentru eroi în cea de-a doua campanie de plantare a stejarilor din Parcul Memoriei Naționale ”Stejarii României – 100 de ani de istorie și demnitate” RoMândria, care a avut loc sâmbătă, 21 aprilie 2018, la Mărășești.

Participanții, din Vrancea, din toată România, dar și de peste Prut, au răspuns invitației Consiliului Județean Vrancea și au venit la Mărășești din dorința de a onora memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial și pentru a lăsa generațiilor viitoare un monument viu: Parcul Memoriei Naționale.

Printre participanții la campania de plantare s-au numărat domnul Paul Stănescu – Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, domnul Ioan Deneș – Ministrul Apelor și Pădurilor, domnul Sergiu Nistor – consilier prezidențial la Departamentul Cultură, Culte și Centenar, domnul Mihai Dan Chirică –  secretar de stat în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și domnul Bogdan Marius Chirițoiu – Președintele Consiliului Concurenței.

În aproximativ patru ore au fost plantați toți cei 115.000 de puieți de stejar, pe o suprafață de 25 de hectare, fiecare stejar urmând să poarte numele unui erou care și-a jertfit viața pentru desăvârșirea Marii Uniri, pe care o sărbătorim în acest an.

Atmosfera a fost întreținută de  Orchestra Simfonică București, care a susținut un recital în aer liber, dar și de alți artiști, printre care și Adrian Daminescu.

În mesajul său, Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a ținut să mulțumească tuturor românilor care au venit la Mărășești pentru a sădi

sentimentul recunoștinței pe care îl nutrim pentru eroii noștri și pentru ca Parcul Memoriei Naționale să prindă rădăcini.

”Am venit astăzi aici din nou cu sufletul tremurând, ca să vorbim despre datorie. Datoria noastră de a spune ce au făcut înaintașii noștri pentru România. Eu pledez pentru temeinicia cu care noi toți trebuie să cunoaștem istoria. Doar cunoscându-ne trecutul putem să ne construim viitorul. În Primul Război Mondial, în luptele de la 1917, 335.000 de români au murit pentru ca noi să avem România de astăzi. De aceea, în numele lor și pentru eternitatea lor și pentru ca ei să fie o pildă permanentă, pentru noi și pentru generațiile viitoare, trebuie să desăvârșim această idee minunată. Dragi prieteni, vreau să mulțumesc din toată inima tuturor românilor care sunt prezenți astăzi aici, copii, tineri, părinți, bunici, în numele cetățenilor județului nostru, pentru că astăzi, împreună, putem să ne facem datoria față de istorie. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, le-a spus celor prezenți Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan. Acesta a ținut să mulțumească în mod special postului de televiziune Antena 3 și domnului Adrian Ursu, care sunt inițiatorii aceastei campanii de comemorare a eroilor, precum și Guvernului României și partenerilor din proiect: Ministerul Apărării Naționale (MAPN), Ministerul Administrației și Internelor, Regia Națională a Pădurilor- Romsilva și Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, tuturor autorităților și instituțiilor publice participante și tuturor cetățenilor care au contribuit la reușita acestui eveniment.

Voluntarii care au participat la această ediție urmează să primească din partea Consiliului Județean Vrancea diplome de voluntariat, în format electronic.

Plantarea puieților şi derularea procedurilor necesare punerii în operă a acestei idei cu valoare simbolică vor fi etapizate până la finalul anului 2018, când România celebrează Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. În total, vor fi plantați 335.000 de stejari, pe o suprafață de 75 de hectare, plantație care se va constitui într-un impresionant memorial dedicat eroilor națiunii române.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea


21 aprilie 2018

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinara în data de 23.10.2020, ora 10.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinara în data de 23.10.2020, ora 10.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinara în data de 23.10.2020, ora 10.00
Leggi di più
Consiliul Județean Vrancea pentru mandatul 2020-2024 este constituit

Consiliul Județean Vrancea pentru mandatul 2020-2024 este constituit

Astăzi, 21 octombrie 2020, a avut loc ședința de constituire a Consiliului Județean Vrancea. Noul președinte ales, Cătălin Toma, și cei 28 de consilieri județeni validați au depus jurământul, în prezența invitaților. Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, a declarat după depunerea jurământului: ”Mulțumesc vrâncenilor pentru că mi-au dat oportunitatea …
Leggi di più
Încheierea Tribunalului Vrancea privind validarea alegerii candidaților declarați supleanți în funcția de consilier județean al județului Vrancea

Încheierea Tribunalului Vrancea privind validarea alegerii candidaților declarați supleanți în funcția de consilier județean al județului Vrancea

Încheierea Tribunalului Vrancea privind validarea alegerii candidaților declarați supleanți în funcția de consilier județean al județului Vrancea
Leggi di più
[gtranslate]