Notizie

Indietro
imagine de fundal

Clădirea în care funcționează DGASPC Vrancea va intra într-un amplu proces de reabilitare

Consiliul Județean Vrancea a lansat proiectul „Reabilitare energetică și lucrări conexe, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Bdul. Gării, nr. 13, Municipiul Focșani, județul Vrancea”, finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, valoarea totală a contractului de finanțare, care este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, fiind de 2.720.211 lei.

”Este o investiție necesară, care va contribui semnificativ la îmbunătățirea condițiilor în care își desfășoară activitatea personalul DGASPC, cea mai mare instituție subordonată Consiliului Județean Vrancea”,  a declarat Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reabilitarea energetică și realizarea unor lucrări conexe pentru clădirea în care funcționează DGASPC Vrancea, prin aplicarea unor măsuri de creștere a eficienței energetice în vederea reducerii consumului de energie primară și a emisiilor de CO2, asigurând totodată îmbunătățirea confortului, sănătății și siguranței persoanelor și personalului care beneficiază de aceste servicii.

Termenul de finalizare a proiectului de reabilitare este 31.12.2022.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Locuri de muncă vacante la data de 31.05.2023 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 31.05.2023 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

La data de 31.05.2023 au fost declarate de către agenții economici 243 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 273 locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm sa accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă vacante ⇓
Leggi di più
𝐒𝐞 𝐚𝐬𝐟𝐚𝐥𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐉𝐚𝐫𝐢𝐬̦𝐭𝐞𝐚, 𝐩𝐞 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝟐𝟎𝟓𝐍!

𝐒𝐞 𝐚𝐬𝐟𝐚𝐥𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐉𝐚𝐫𝐢𝐬̦𝐭𝐞𝐚, 𝐩𝐞 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝟐𝟎𝟓𝐍!

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, alături de primarul comunei Jariștea, Marius Ciprian Grama, de consilierul județean Claudiu Matei și de specialiști din cadrul Consiliului Județean Vrancea, a fost astăzi într-o vizită pe teren, în centrul comunei Jariștea, unde a început asfaltarea ultimului tronson de 2 kilometri din DJ 205N …
Leggi di più
Gabriel Liiceanu și Radu Paraschivescu, la Galeriile de Artă din Focșani: sâmbătă, 10 iunie 2023

Gabriel Liiceanu și Radu Paraschivescu, la Galeriile de Artă din Focșani: sâmbătă, 10 iunie 2023

Eveniment cultural de înaltă ținută la Focșani, găzduit 𝐬𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟏𝟎 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞, de la 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟒.𝟑𝟎, la Galeriile de Artă (Bd. Unirii nr. 57A). Cunoscuții scriitori și publiciști Gabriel Liiceanu și Radu Paraschivescu vor avea o întâlnire-eveniment cu publicul focșănean, cu lansări de carte (”Garoafe la bordel” și ”Exitus” - bestseller-urile …
Leggi di più
[gtranslate]