Notizie

Indietro
imagine de fundal

Cătălin Toma: ”Noul Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în județul Vrancea are o valoare estimată la peste 400 milioane euro”

Astăzi, în sala mare de ședințe a Consiliului Județean Vrancea, în prezența președintelui Cătălin Toma, a vicepreședintelui CJ Ionel Cel-Mare, și a directorului Companiei de Utilități Publice SA Focșani, Gheorghe Vasilescu, au fost prezentate primarilor din județ propunerile investiționale din cadrul noului Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în județul Vrancea, etapa a III-a. Acesta va fi finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Dezvoltare Durabilă (PODD) 2021-2027, iar valoarea totală a investițiilor propuse pentru apă și canalizare este de peste 400 milioane de euro.

”Astăzi facem primul pas pentru implementarea unui nou proiect pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în județul Vrancea. Responsabilii de la CUP au făcut o analiză și după discuțiile purtate cu Ministerul Fondurilor Europene suntem în situația de a obține finanțare pentru acest proiect major, valoarea totală a investițiilor estimate fiind de peste 400 milioane de euro pentru apă și apă uzată. Suntem primul județ din țară ajuns în proceduri avansate pentru acest proiect. Discuțiile pe care le-am avut aici, în această sală, cu deputatul Ion Ștefan, nu au rămas doar la stadiul de discuții”, a declarat Cătălin Toma, în calitate de președinte al CJ Vrancea și președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua.

Primarii prezenți la Consiliul Județean au semnat fișele cu investițiile estimative din fiecare localitate, care vor face parte integrantă din cererea de finanțare ce urmează să fie depusă până la începutul lunii septembrie 2021. Studiul de Fezabilitate al noului proiect regional de apă și apă uzată urmează să fie  finanțat tot din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

În cadrul Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în județul Vrancea, etapa a III-a, sunt incluse 52 de localități vrâncene cu peste 2.000 de locuitori, la care să adaugă Consiliul Județean Vrancea.

Valoarea investițiilor estimative în sistemul de alimentare cu apă este de 167 milioane de euro, respectiv 252 milioane de euro în sistemul de canalizare, totalizând o valoare a investițiilor directe de 419 milioane euro. Se vor adăuga alte câteva zeci de milioane de euro, cheltuieli indirecte.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

ANUNȚ PUBLIC privind reluarea licitației publice deschisă, având ca obiect vânzarea de masa lemnoasă

ANUNȚ PUBLIC privind reluarea licitației publice deschisă, având ca obiect vânzarea de masa lemnoasă

ANUNȚ PUBLICITAR privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă PROCES VERBAL de preselecție
Leggi di più
Parteneri pentru un proiect Erasmus+ în sectorul tineretului și sportului

Parteneri pentru un proiect Erasmus+ în sectorul tineretului și sportului

„Casa Sportului Feminin” (La Maison du Sport au Féminin), situată în Toulouse, regiunea franceză Occitanie, caută în prezent parteneri pentru a elabora un proiect Erasmus+, parteneriate mici în sectorul tineretului.Asociaţia este specializată în combaterea inegalității de gen în sport, lucrează cu școli, cluburi și instituții publice pentru a promova accesul …
Leggi di più
Premieră în Vrancea: Start la CUPA ROMÂNIEI la Polo!

Premieră în Vrancea: Start la CUPA ROMÂNIEI la Polo!

Astăzi am dat startul uneia dintre cele mai importante competiții ale polo-ului românesc, Cupa României, găzduită de Bazinul de înot al Consiliului Județean Vrancea între 10 – 13 septembrie 2025. Vor fi 4 zile cu meciuri de top între cele mai bune echipe ale țării.   📌 PROGRAM MECIURI: 📅 …
Leggi di più
[gtranslate]