Annunci

Indietro
imagine de fundal

ANUNȚ PUBLICITAR privind licitația publică deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă pe picior

ANUNȚ PUBLICITAR privind licitația publică deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă pe picior

Consiliul Județean Vrancea, cu sediul în strada Dimitrie Cantemir nr. 1-3, tel. 0237-616800, 0237-213057; fax: 0237-212228, organizează la sediul instituției etaj l, Sala Delegației permanente, licitația publică cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea la licitație a masei lemnoase pe picior aferentă unui număr de 81 arbori cu un volum brut de 337,04 m.c. aflată în zona limitrofă a drumului județean DJ 205B în vederea valorificării, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică.

Înscrierile la preselecție se pot face de către operatorii economici atestați pentru lucrări de exploatare forestieră, până pe data de 11.04.2022, orele 10:00, la registratura Consiliului Județean Vrancea;

  1. Preselecția agenților economici care au depus documentația, va avea loc la sediul Consiliului Județean Vrancea, pe data de 11.04.2022 orele 12:30;
  2. Ședința de licitație/negociere va avea loc la sediul Consiliului Județean Vrancea, etajul I, în sala delegației permanente pe data de 15.04.2022 orele 11:00;

Pentru desfășurarea licitației este necesară participarea a minim 2(doi) ofertanți. Lotul rămas neadjudecat se supune negocierii, organizată în aceeași zi imediat după încheierea licitației sau în ziua următoare acesteia. Negocierea se va face cu orice operator economic admis la licitație, care îndeplinește criteriile pentru a face ofertă și care solicită în scris aceasta.

3.Procedura de vânzare:

Vânzarea se va face prin licitație publică cu preselecție. cu strigare, așa cum este reglementată prin H.G. 715/2017 cu privire la valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică cu modificările și completările ulterioare, către agenții economici, cu prezentarea documentelor solicitate prin caietul de sarcini, în plic închis și sigilat.

Structura masei lemnoase supusă licitației, se prezintă și se regăsește în actul de punere în valoare -APV nr. 2100124701450/06.09.2021- DJ 205B emis de:

  1. Institutul National de Cercetare Dezvoltare în silvicultură “Marin Drăcea” -Baza Experimentală Vidra- cu următoarea componență:
Nr.

crt.

Partida Număr arbori-buc- Volum masă lemnoasă brut (m.c.) Valoare

(lei)

Garanție de participare (lei)
l . – APV 2100124701450/06.09.2021

(DJ 205B- raza comunei Bolotești)

81 337 04 16514,96

826,00

Agenții economici care vor depune documentația pentru înscriere la licitație, pot să vizioneze anterior loturile de masă lemnoasă care fac obiectul valorificării prin vânzare drept pentru care, după adjudecare nu se mai iau în considerare eventualele obiecțiuni. Prețul de pornire al licitației este de: 49,00 lei/m.c

Preț raportat la masă lemnoasă brută, iar treapta(pasul) de licitație este de 5% din prețul de pornire, respectiv 3,00 lei.

Prețurile nu conțin T.V.A.

Garanția de participare la licitație reprezentă 5% din valoarea de pornire a licitației respectiv:         826,00 lei,   care   se poate depune    în contul IBAN: R009TREZ6915006XXX000122, cod fiscal 4350394, deschis la Trezoreria Municipiului Focșani, prin unul dintre instrumentele legale de plată, până la începerea licitației sau în numerar la casieria Consiliului Județean Vrancea;

Modul de desfășurare a ședinței de licitație publică cu preselecție, cu strigare, este precizat în caietul de sarcini care poate fi descărcat de pe site-ul Consiliului Județean Vrancea www.cjvrancea.ro sau www.produselepadurii.ro .

Hotărârea nr. 61 din 17 martie 2022

 

Nicușor Halici: ”Vreau să construiesc viitorul comunităților vrâncene, nu să consum prezentul, așa cum au făcut-o ceilalți!”

Nicușor Halici: ”Vreau să construiesc viitorul comunităților vrâncene, nu să consum prezentul, așa cum au făcut-o ceilalți!”

Consiliul Județean Vrancea continuă să lucreze consecvent pentru un județ modern, sigur și bine administrat. Prin implicare, responsabilitate și respect față de oameni, echipa noastră dezvoltă zilnic proiecte menite să îmbunătățească infrastructura și serviciile publice, pentru siguranța, confortul și demnitatea celor care muncesc, învață, îngrijesc sau oferă sprijin comunității. Echipele …
Leggi di più
Vrancea se conectează la Europa cunoașterii și inovației: parteneriate internaționale în educație duală, AI și business la Torino

Vrancea se conectează la Europa cunoașterii și inovației: parteneriate internaționale în educație duală, AI și business la Torino

O delegație oficială a Consiliului Județean Vrancea, condusă de președintele Nicușor Halici, se află într-o vizită de lucru strategică la Torino, capitala regiunii Piemont, unul dintre cele mai puternice centre economice, educaționale și tehnologice din Italia. Vizita este realizată cu sprijinul Consulatului General al României la Torino, prin implicarea activă …
Leggi di più
Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației @OMV Petrom, lansează un nou apel de înscriere în cadrul programului național „Primul pas spre sănătate”, ajuns la ediția a III-a. 📦 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural vor fi dotate cu echipamente medicale esențiale, pentru a sprijini furnizarea …
Leggi di più
[gtranslate]