Opportunità

Indietro
imagine de fundal

AFIR a publicat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru INVESTALIM

COMUNICAT DE PRESĂ

 AFIR a publicat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru INVESTALIM

 

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru finanțarea acordată prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM, pe pagina oficială a Agenției, www.afir.ro, la secțiunea Comunicare/ Dezbatere publică.

În completarea intervențiilor prin care se finanțează sectorul procesării produselor agricole și pomicole din Planul Strategic PAC 2023 – 2027, AFIR va implementa programul INVESTALIM, dedicat, de asemenea, procesatorilor de la noi din țară. Prin INVESTALIM sunt disponibile 590 de milioane de euro, un sprijin concret care poate ajuta în mod real la consolidarea și dezvoltarea sectorului alimentar românesc. Cu fondurile nerambursabile acordate prin INVESTALIM, precum și prin PS PAC 2027 reușim să facem trecerea de la producția de materii prime la prelucrarea și conservarea lor, la fabricarea de produse cu valoare adăugată, etapă care poate marca pasul înainte al industriei alimentare. În acest sens, am lansat în dezbatere publică Ghidul solicitantului pentru schema de ajutor de stat INVESTALIM pentru care așteptăm observații iar, ulterior, să venim cu versiunea finală a ghidului și să ne pregătim de lansarea sesiunii de depunere” a declarat George CHIRIȚĂ, Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv până la 30 septembrie 2023. Toți cei interesați pot transmite sugestii și observații privind ghidul publicat pe adresa consultare@afir.info. După analiza sugestiilor primite până la finalul perioadei de consultare, AFIR va publica versiunea finală a Ghidului solicitantului, în vederea pregătirii documentației aferente accesării de către solicitanți a fondurilor INVESTALIM.

Implementarea Programului național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023 – 2026 se asigură prin schema de ajutor de stat INVESTALIM, care dispune de un buget maxim de 590 de milioane de euro, bugetul anual mediu fiind de aproximativ 147,5 milioane euro.

            Beneficiarii eligibili pentru acest tip de sprijin pot fi întreprinderile nou-înfiinţate sau întreprinderile în activitate, atât IMM, cât și întreprinderi mari, înființate conform Legii nr. 31/ 1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Intensitatea sprijinului nerambursabil are valori cuprinse între 30 – 70%, iar nivelul ajutorului de care poate beneficia o întreprindere poate ajunge până la un maxim total de 57.750.000 de euro.

Activitățile eligibile pentru care se acordă finanțare prin intermediul schemei INVESTALIM sunt: prelucrarea și conservarea cărnii, fabricarea produselor din carne, prelucrarea şi conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor, prelucrarea şi conservarea cartofilor, fabricarea sucurilor de fructe și legume, prelucrarea și conservarea fructelor şi legumelor, fabricarea uleiurilor şi grăsimilor, fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor, fabricarea produselor de morărit, fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie și fabricarea zahărului.

 

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR

( 004 031 860 27 24  * birou.presa@afir.ro

Hotărâri adoptate de Consiliul Județean pentru demararea lucrărilor la Parcul Industrial Vrancea

Hotărâri adoptate de Consiliul Județean pentru demararea lucrărilor la Parcul Industrial Vrancea

Un nou pas pentru realizarea Parcului Industrial din Vrancea a fost făcut astăzi, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Vrancea, în care au fost aprobate două hotărâri privind ”constituirea dreptului de superficie, uz și servitute de trecere cu titlu gratuit asupra terenului în suprafață de  582 m2 în favoarea …
Leggi di più
𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 ”𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐬𝐚𝐥𝐦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐈𝐜𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐚 𝐒𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐌𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚̆ 𝐒𝐚𝐜𝐫𝐚̆” – 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢

𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 ”𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐬𝐚𝐥𝐦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐈𝐜𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐚 𝐒𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐌𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚̆ 𝐒𝐚𝐜𝐫𝐚̆” – 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢

În pragul sărbătorilor pascale vă așteptăm cu drag să admirați frumusețea obiectelor populare realizate cu migală de creatorii populari și să vă umpleți sufletul cu lumina muzicii sacre. Consiliul Judeţean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, organizează 𝐣𝐨𝐢, 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐥𝐚 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢, 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟏.𝟎𝟎, Concursul …
Leggi di più
𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 și 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐃𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐫 – 𝟐𝟐-𝟐𝟔 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒

𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 și 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐃𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐫 – 𝟐𝟐-𝟐𝟔 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒

Cu ocazia „Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor” și a „Zilei Bibliotecarului din România”, Consiliul Județean Vrancea, prin Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, organizează 𝐒𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢, care se va desfășura în perioada 𝟐𝟐 – 𝟐𝟔 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, la toate sediile bibliotecii și la Galeriile de …
Leggi di più
[gtranslate]