Opportunità

Indietro
imagine de fundal

354 de antreprenori vor primi sprijin financiar pentru investiții neagricole în zone rurale

INFORMARE DE PRESĂ 

354 de antreprenori vor primi sprijin financiar pentru investiții neagricole în zone rurale

 Agenția pentru Finanțarea Investițiilor a publicat Raportul de selecție lunar aferent primei etape (29 octombrie – 29 noiembrie 2021) a sesiunii submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

În perioada menționată, în urma procesului de evaluare și de selecție, 354 de proiecte de investiții au fost selectate pentru finanțare cu fonduri nerambursabile în valoare totală de 24,7 milioane euro, pentru îndeplinirea obiectivelor propuse în planurile de afaceri.

Experții AFIR au evaluat în total 4.050 de cereri de finanțare depuse în cadrul primei etape, care a avut un prag de calitate a proiectelor de 40 de puncte. Suma solicitată prin cererile de finanțare depuse on-line pe www.afir.info a fost de 262,1 milioane euro, alocarea financiară totală pentru întreaga sesiune fiind de 50 de milioane euro.

Din totalul cererilor de finanțare depuse la AFIR, 1.002 proiecte, cu o valoare totală de 64,7 milioane euro, au fost declarate eligibile, dar fără finanțare – aceste proiecte nu au putut să fie selectate pentru finanțare din cauza faptului că a fost depășită suma totală alocată. Alte 236 de proiecte, în valoare de 14,9 milioane euro, au fost declarate neconforme, iar 2.424 de proiecte, în valoare de 155,4 milioane euro, au fost evaluate ca neeligibile pentru finanțare.

Sprijinul public nerambursabil prin această submăsură se acordă sub formă de sumă forfetară, în funcție de tipul investiției. Valoarea acestuia este de 50.000 de euro per proiect, cu excepția activităților de producție, pentru care valoarea sprijinului este de 70.000 euro pentru un proiect.

Activitățile pentru care se solicită finanțare prin submăsura 6.2 trebuie să se regăsească în Lista codurilor CAEN eligibile, respectiv în Anexa 7 la Ghidul solicitantului. Dintre acestea, amintim: prestarea de servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare, servicii turistice în mediul rural, producția de băuturi răcoritoare nealcoolice, producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate, fabricarea produselor textile, producția de țesături etc.

Raportul de selecție lunar este un document public și poate fi consultat pe pagina oficială a Agenției, la secțiunea Rapoarte și Liste, accesând www.afir.info – Rapoarte de selecţie.

Documentul aici

Ședință Extraordinară în data de 15.10.2024, ora 10.00

Ședință Extraordinară în data de 15.10.2024, ora 10.00

Ședință extraordinară în data de 15 octombrie 2024, ora 10,00-Dispoziţie+Ordine de zi
Leggi di più
Construcția noului Spital Județean la Focșani merge mai departe

Construcția noului Spital Județean la Focșani merge mai departe

Un pas important pentru edificarea noului Spital Județean din Focșani a fost realizat,  odată cu emiterea de către Primăria municipiului Focșani a autorizației de construire pentru acest proiect vital. ”Îi mulțumesc colegului meu, Cristi Valentin Misăilă, primarul municipiului Focșani, pentru promptitudinea de care a dat dovadă la emiterea acestui document …
Leggi di più
Prima ședință a Consiliului Județean Vrancea din mandatul 2024-2028: sunt constituite comisiile de specialitate

Prima ședință a Consiliului Județean Vrancea din mandatul 2024-2028: sunt constituite comisiile de specialitate

Astăzi a avut loc prima ședință a noului Consiliu Județean Vrancea, condusă de președintele Nicușor Halici, la două zile după ceremonia de constituire a noului legislativ județean pentru mandatul 2024-2028.  Consilierii județeni au aprobat două proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi, respectiv: „Constituirea comisiei de numărare și validare …
Leggi di più
[gtranslate]