Novità

Indietro

Consiliul Județean Vrancea sprijină promovarea mecanismului de bugetare participativă la nivelul județului Vrancea.

Consiliul Județean Vrancea a încheiat cu Asociația Roma Entrepreneurship Development Parteneriatul pentru dezvoltare locală, în cadrul proiectului ”Bugetarea participativă în județul Vrancea – premisă pentru promovarea dezvoltării la nivel local”, POCA 2014-2020. Prin intermediul acestui proiect, care s-a încheiat în luna august a anului trecut, s-a urmărit ”dezvoltarea inițiativelor care vizează creșterea implicării cetățenilor în comunitate și în procesul de luare a deciziilor, privind bugetarea participativă la nivelul județului Vrancea.” Consiliul Județean Vrancea și Organizația REDI invită cetățenii să se informeze cu privire la rezultatele implementării proiectului și cu privire la mecanismul de bugetare participativă, în general, prin accesarea platformei...

Leggi di più

Săptămâna viitoare începe furnizarea în școli a produselor din programul ”Lapte și corn”

Consiliul Județean Vrancea gestionează la nivelul județului Programul pentru școli al României (”Lapte și corn”). Astăzi au fost semnate acordurile cadru pentru perioada 2023-2027 și contractele subsecvente valabile până la sfârșitul acestui an școlar, după ce administrația județeană a finalizat achizițiile din cadrul programului. Elevii și preșcolarii de la grădinițele cu program scurt din toate localitățile din județ (mai puțin Cotești, care și-a asumat responsabilitatea derulării procedurii de atribuire a contractelor pentru achiziţia produselor și furnizarea acestora), în total 31.561 elevi și preșcolari vor primi începând de săptămâna viitoare lapte și produse lactate, mere și produse de panificație. Consiliul Județean...

Leggi di più

Ionel Cel-Mare, ales în unanimitate vicepreședinte cu atribuții de președinte al Consiliului Județean Vrancea

Vicepreședintele Ionel Cel-Mare a fost ales astăzi în unanimitate de către consilierii județeni să preia atribuțiile președintelui Consiliului Județean Vrancea, în cadrul ședinței extraordinare convocată de îndată pentru desemnarea vicepreședintelui care să exercite de drept atribuțiile  președintelui  Consiliului Județean Vrancea, după decesul neașteptat al lui Cătălin Toma. ”Este un moment greu, nu mi-am dorit acest lucru. Țin să vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o astăzi și vă asigur de tot sprijinul meu și de faptul că voi depune toate eforturile în așa fel încât ceea ce ne-am propus în urmă cu trei ani și jumătate împreună cu președintele...

Leggi di più

Mesaje de condoleanțe pentru Cătălin Toma, transmise de reprezentanții Uniunii Europene

Vestea neașteptată a trecerii în neființă a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, în timp ce era în plină activitate, i-a surprins și întristat și pe reprezentanții forurilor europene în care era membru. Aceștia au transmis mai multe mesaje de condoleanțe în care își exprimă regretele cu privire la acest tragic și fulgerător eveniment și comunică sincere condoleanțe familiei și apropiaților. Marc Cools, președintele Congresului Puterilor Locale și Regionale (CPLR) din cadrul Consiliului Europei, în cadrul căruia Cătălin Toma era membru cu drepturi depline, a transmis: „Sunt profund întristat de trecerea în neființă, la 17 februarie 2024, a domnului Cătălin...

Leggi di più

Președintele Cătălin Toma a decedat sâmbătă, 17 februarie 2024

Cu profundă tristețe și regrete adânci, ne exprimăm durerea în urma veștii tragice privind moartea neașteptată a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma. Comunitatea noastră a pierdut un lider dedicat și un om remarcabil. Cătălin Toma a fost nu doar un președinte al Consiliului Județean, ci și un prieten, un coleg și un exemplu de profesionalism și devotament față de județul nostru. El a adus schimbări semnificative și a condus cu pasiune proiecte care au avut un impact pozitiv asupra vieții noastre cotidiene. A fost un lider vizionar și un susținător al comunității, aducând inovație și energie în toate demersurile...

Leggi di più

17 localități din Vrancea vor beneficia de înființarea și extinderea rețelelor de gaze naturale

Guvernul României a emis Ordonanța de Urgență nr. 40 din 6 aprilie 2022 privind instituirea unor măsuri pentru derularea Programului Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”, prin care proiectele de alimentare și extindere a rețelelor de gaze naturale propuse la finanțare de unitățile administrativ-teritoriale prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) sunt...

Leggi di più

Generația Tech, un proiect susținut de Consiliul Județean Vrancea!

Astăzi a avut loc lansarea programului ”Generația Tech”, care oferă 250 de burse gratuite tinerilor vrânceni care doresc să se specializeze în Digital Marketing, Dezvoltare Web (Începători și intermediari), Web Design, Java și Fullstack Javascript. ”În mijlocul tinerilor, am retrăit emoția de la catedră, bucurându-mă de interesul enorm pe care...

Leggi di più

Consiliul Județean Vrancea a sprijinit cu 1 milion de lei Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani, de la începutul acestui an

Consiliul Județean Vrancea sprijină în continuare Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani. Pentru a ajuta cea mai mare unitate sanitară din județ să depășească situația dificilă cu care se confruntă în prezent din cauza facturilor mari la utilități, în cadrul ședinței ordinare de astăzi, aleșii județeni au aprobat...

Leggi di più

”Forumul comunităților inteligente”, ediția a VI-a, găzduit de Vrancea între 6-8 aprilie 2022

Consiliul Județean Vrancea a găzduit miercuri, 6 aprilie, o întrunire din cadrul evenimentului ”Forumul comunităților inteligente”, ediția a VI-a, care are loc în Vrancea în perioada 6 - 8 aprilie 2022. La conferința ”𝗕𝘂𝗻𝗲 𝗽𝗿𝗮𝗰𝘁𝗶𝗰𝗶 𝗶𝗻 𝗮𝗱𝗺𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗿𝗮𝘁𝗶𝗮 𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗮 𝗹𝗼𝗰𝗮𝗹𝗮” inițiată de doamna Violeta Vijulie, fost președinte al Agenţiei Naţionale a...

Leggi di più

Consiliul Judeţean Vrancea este convocat în şedinţă ordinară joi, 7 aprilie 2022, la ora 10.00

Ordinea de zi a şedinţei cuprinde 15 proiecte de hotărâri, inițiate de președintele Cătălin Toma: “Transformarea unui post din statul de funcții al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Vrancea” „Modificarea statului de funcții pentru Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea” “Aprobarea acordului de parteneriat pentru implementarea proiectului de prevenire și...

Leggi di più

Drumul județean 205R Gologanu – Slobozia Ciorăști – Cotești, aproape de finalizare

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Catalin Toma, a fost astăzi la Slobozia Ciorăști, alături de vicepreședintele Ionel Cel-Mare și de Romeo Iordache, directorul Direcției Tehnice și Investiții din cadrul Consiliului Județean Vrancea, pentru a discuta cu doamna primar Elena Gîrneață despre stadiul reabilitării drumului județean 205R, care traversează comuna, precum și...

Leggi di più

Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Vrancea Curată”, pentru aprobarea bugetului din acest an

La Consiliul Județean Vrancea a avut loc astăzi ședința Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ”Vrancea Curată”, prezidată de președintele Cătălin Toma, alături de vicepreședintele Ionel Cel-Mare, la care au participat primarii din județ. Au fost discutate mai multe aspecte legate de activitatea ADI ”Vrancea Curată”, incluse pe...

Leggi di più

Salvamont Vrancea sprijină eforturile pompierilor de a stinge incendiile de pădure din zone greu accesibile din Munții Vrancei

Atragem atenția asupra unui fenomen îngrijorător care are loc în ultimele zile în județul Vrancea, respectiv incendierile de vegetație, care afectează inclusiv pădurile! Echipele Salvamont Vrancea, serviciu public județean aflat în subordinea Consiliului Județean Vrancea, au acționat în ultima săptămână ”la foc continuu” pentru a sprijini eforturile pompierilor de a...

Leggi di più

Lansare de carte la Muzeul Unirii cu ocazia Zilei Poliției Române

Ziua Poliției Române a fost marcată astăzi la Muzeul Unirii din Focșani cu o  interesantă lansare de carte: „Istoria Poliției Orașului Focșani. Vol. I. De la începuturi până la 1944” (Focșani, 2022), semnată de muzeografii Mădălina Racoș, Ionuț Iliescu și Florin-Daniel Mihai. La evenimentul organizat de Muzeul Vrancei au participat...

Leggi di più
[gtranslate]