Événements

Retour
imagine de fundal

Zilele Portului Popular Vrâncean, 16-17 iulie 2022

Consiliul Județean Vrancea organizează prin Muzeul Vrancei, în zilele de 16 și 17 iulie 2022, 𝐙𝐢𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐏𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐨𝐩𝐮𝐥𝐚𝐫 𝐕𝐫𝐚̂𝐧𝐜𝐞𝐚𝐧, ediția a doua.

Eveniment de promovare a costumului popular vrâncean, ediția din acest an se desfășoară în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală al Republicii Moldova, pentru a pune în valoare istoria, limba și tradițiile comune ale comunităților care trăiesc de o parte și de alta a Prutului. Manifestarea face parte din seria de evenimente de promovare a costumului popular vrâncean și de susținere a dosarului comun „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”, pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO.

La Universitatea din Focșani vor fi expuse costume populare vrâncene, 300 de bete și brâie din patrimoniul Vrancei, cămăși vrâncene realizate de șezătorile din București, Focșani, Vidra, Jitia, Vintileasca, Soveja, cu participarea invitaților de la șezătorile din Galați, Brăila, Cluj, Alba, Avrig, Bacău și din Basarabia.

Deschiderea oficială și vernisarea expoziției va avea loc sâmbătă, 16 iulie, la ora 11:00, la Universitatea din Focșani, ocazie cu care va avea loc și lansarea cărții ”Retorică vestimentară. Cămașa cu altiță”, semnată de Varvara Buzilă. De la ora 16:00 va avea loc la Secția de Etnografie din Crângul Petrești un atelier de țesut bete și brâie și un moment folcloric vrâncean.

Evenimentul va continua duminică, 17 iulie, cu un periplu prin Vrancea Arhaică, la Schitul Valea Neagră, vizitarea colecției „Preotul Maftei din Spinești” și la Năruja.

Vă așteptăm la Universitatea din Focșani, sâmbătă și duminică, între orele 10.00-18.00, pentru a admira costumele populare vrâncene! Intrarea este gratuită.

ANUNȚ

ANUNȚ

ANUNȚ privind concesionarea imobilului “Vila Nistorești” Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Județul Vrancea, str. Cuza Vodă nr. 56, Focșani, județul Vrancea, telefon: 0237/616.800, fax 0237/212.228, email contact [at] cjvrancea [dot] ro, Informații generale privind obiectul concesiunii, …
Lire plus
Decizii pentru viitor: energie mai eficientă și sprijin pentru elevii din Vrancea

Decizii pentru viitor: energie mai eficientă și sprijin pentru elevii din Vrancea

Consiliul Județean Vrancea a aprobat, în ședința extraordinară de astăzi, la inițiativa președintelui Nicușor Halici, o serie de măsuri pentru creșterea eficienței energetice a instituțiilor publice și pentru asigurarea resurselor necesare derulării Programului pentru Școli al României în anul școlar 2026–2027. Una dintre deciziile adoptate vizează pregătirea unui proiect pentru …
Lire plus
Ședinţa extraordinară din data de 23 septembrie 2026, ora 13.00.

Ședinţa extraordinară din data de 23 septembrie 2026, ora 13.00.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare în data de 23 septembrie 2026, ora  13.00.
Lire plus
[gtranslate]