Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Vrancea – Viziune – Viitor

Peste 300 de elevi și profesori coordonatori de la liceele cu profil tehnic și tehnologic din Vrancea au umplut Sala Balada din Focșani, pentru a participa la un eveniment organizat de Consiliul Județean Vrancea și Universitatea Politehnica București, dedicat viitorului lor, cu accent pe tehnologie, inovare și creativitate.

Au vorbit elevilor despre viitor și despre provocările noilor tehnologii domnul Mihnea Costoiu, Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, alături de președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici și primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă.

Elevii au fost invitați de președintele Consiliului Județean Vrancea să își descopere potențialul și să fie parte din schimbarea în bine a județului. ”Am început mandatul prin a pune în aplicare viziunea cu care am venit în fața dumneavoastră, pentru a construi viitorul pe care îl merită copiii noștri. Este doar începutul, de a aduce viitorul în prezent, pentru a conștientiza care ne sunt responsabilitățile, dar mai ales pentru a înțelege noi care sunt așteptările și visele tinerilor. Când am plecat pe acest drum, de a-mi asuma această responsabilitate, am conștientizat  că prezentul este extrem de important și trebuie trăit frumos, curat, dar și construit. Responsabilitatea noastră este viitorul tinerilor noștri”, a spus Nicușor Halici.

”Doar uniți, doar împreună, puteți construi ceva durabil”

Președintele CJ Vrancea i-a asigurat pe tineri, dar și pe cadrele didactice prezente, de faptul că deschiderea sa și a echipei sale este nelimitată. ”Vom fi de fiecare dată lângă voi, pentru că ne interesează viitorul vostru. În județul Vrancea am observat un potențial imens, pe voi, tinerii și vrem să venim în întâmpinarea voastră, de a vă provoca, de a vă arăta oportunități, pentru ca voi să luați cea mai bună decizie pentru viitorul vostru, dar și pentru cel al comunității, al județului, al țării. Voi veți fi beneficiarii acestor decizii. Doar uniți, doar împreună, puteți construi ceva durabil. Vreau să văd de la voi o deschidere, să fiți dezinvolți în a vă exprima, să rămâneți cât mai curați și să spuneți tot ceea ce gândiți, vreau să vă aud vocile”, a adăugat Nicușor Halici.

Rectorul Universității Naționale Politehnica București, Mihnea Costoiu, a specificat că este deschis la invitația președintelui Consiliului Județean Vrancea ca prestigioasa universitate cu profil tehnic să fie prezentă în viitorul apropiat în județul nostru. Nevoia folosirii tehnologiei corecte este extrem de importantă pentru societate. Suntem în faza incipientă de a discuta o prezență a Universității noastre la Focșani și îi mulțumesc foarte mult domnului președinte pentru invitație și pentru faptul că este extrem de vizionar. Evident că ne dorim să veniți cât mai mulți la noi, pentru a înțelege ce  înseamnă tehnologia de azi, cum o puteți dezvolta, cum o puteți utiliza”, a spus rectorul Mihnea Costoiu.

Evenimentul a fost interactiv, elevii fiind foarte interesați să adreseze întrebări cadrelor didactice de la Politehnica, din diverse domenii: inteligentă artificială, inovare, software, electronică. Tinerii au primit răspunsuri privind perspectivele unei cariere în inginerie și tehnologie, provocările și oportunitățile aduse de noile tehnologii, dar și cum poate fi folosită tehnologia în interesul comunității.

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

   

 

Apel european pentru înfrățirea localităților: 6 milioane de euro disponibili prin Programul CERV 2026

Apel european pentru înfrățirea localităților: 6 milioane de euro disponibili prin Programul CERV 2026

Comisia Europeană, prin Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA), a lansat apelul de proiecte CERV-2026-CITIZENS-TOWN-TT – „Town Twinning” (Înfrățirea între orașe), în cadrul Programului „Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori” (CERV). Apelul urmărește sprijinirea cooperării dintre comunități locale din diferite state europene, în vederea promovării participării democratice, a valorilor europene, a incluziunii …
Lire plus
Zilele Portului Popular Vrâncean: 20 – 24 iunie 2026, la Muzeul Vrancei

Zilele Portului Popular Vrâncean: 20 – 24 iunie 2026, la Muzeul Vrancei

Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, organizează în perioada 20-24 iunie 2026 cea de-a VI-a ediție a Zilelor Portului Popular Vrâncean. Evenimentul, devenit deja o tradiție de suflet, este dedicat promovării și conservării costumelor tradiționale din zonele etnografice ale județului. Manifestările vor debuta sâmbătă, 20 iunie, la ora 10:00, în …
Lire plus
Jumătate de milion de lei pentru viitorul tinerilor din Vrancea: Consiliul Județean Vrancea a desemnat câștigătorii finanțărilor pe Legea 350

Jumătate de milion de lei pentru viitorul tinerilor din Vrancea: Consiliul Județean Vrancea a desemnat câștigătorii finanțărilor pe Legea 350

Consiliul Județean Vrancea a finalizat procedura de selecție și evaluare a proiectelor depuse de organizațiile neguvernamentale și persoanele fizice din județ în vederea obținerii de finanțări nerambursabile de la bugetul județean pentru anul 2026, în baza Legii nr. 350/2005. Inițiativele declarate câștigătoare vizează domenii de interes public local, precum activități …
Lire plus
[gtranslate]