Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Vrancea marilor investiții: Pod nou la Păunești

Au fost finalizate lucrările de reabilitare a podului din beton armat de pe DJ 205H, peste pârâul Valea Boului din comuna Păunești. În aceste zile a fost realizată recepția investiției, importantă atât pentru cei 6.000 de locuitori ai comunei, cât și pentru cei din localitățile învecinate care folosesc această rută zilnic.
Lucrările, începute în august 2023, au constat în reabilitarea, consolidarea și extinderea infrastructurii podului, fiind realizată o cale de rulare cu două sensuri de circulație de 7,80 m, trotuare pietonale, parapete de siguranță, marcaje rutiere și indicatoare. În plus, au fost realizate și lucrări pentru protecția și stabilizarea albiei, asigurând astfel o construcție durabilă și rezistentă.
Investiția, în valoare de 3.065.730 lei, a fost finanțată din bugetul județului Vrancea, iar rezultatul este unul pe măsura așteptărilor!
”Continuăm să modernizăm drumurile și podurile din județ! În mandatul meu mi-am propus să punem accent pe modernizarea infrastructurii județului acolo unde încă mai este nevoie de dezvoltare și să avem investiții care să schimbe în bine fața comunităților noastre”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
       
Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

În contextul consultării naționale inițiate de Secretariatul General al Guvernului, în cadrul implementării Strategiei pentru guvernare deschisă în România 2025–2030, Consiliul Județean invită cetățenii să completeze un chestionar online privind claritatea și accesibilitatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii. Chestionarul urmărește identificarea dificultăților întâmpinate de cetățeni în …
Lire plus
Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Consiliul Județean Vrancea reia programul județean „Învățăm să înotăm”, dedicat preșcolarilor și elevilor din județ, prin care oferă acces gratuit la lecții de inițiere în înot, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani. Programul urmărește încurajarea practicării sportului de la vârste fragede, dezvoltarea armonioasă a copiilor, formarea unor deprinderi esențiale …
Lire plus
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00
Lire plus
[gtranslate]