Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Vrancea Curată: noul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor este funcțional

Astăzi a devenit operațional Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), odată cu intrarea în funcțiune a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) de la Haret și a celor 3 stații de transfer ale deșeurilor de la Focșani, Vidra și Adjud, operate de Eco Sud SA București.

Azi a avut loc o vizită în teren, la CMID Haret, odată cu primirea primei mașini de gunoi și observarea fluxului tehnologic și operațional: intrarea și cântărirea mașinilor, recepția deșeurilor, care se face în sistem electronic, în mod transparent și clar, urmând depozitarea în Celula 1 a deșeurilor menajere, apoi vizita la stația de sortare și compostare pentru deșeurile reciclabile. Toate echipamentele achiziționate de Consiliul Județean Vrancea în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene sunt în stare de funcționare.

”Este un moment istoric pentru județul Vrancea, când, după 15 ani de la începerea acestui proiect, derulat de Consiliul Județean Vrancea, cu fonduri europene, acesta devine funcțional. Este un pas prin care se va intra în normalitate în ceea ce privește gestionarea deșeurilor la nivelul județului nostru, într-un mod eficient, transparent și modern,  respectând normele europene în domeniu și legislația în vigoare. Este important să conștientizăm cu toții importanța colectării selective a deșeurilor pentru a avea un județ curat, în care respectăm mediul înconjurător și pe semenii noștri”, este mesajul transmis de vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Ionel Cel-Mare.

Operatorul Eco Sud SA operează efectiv, de astăzi, stația de sortare, cea de compostare și depozitul ecologic de la Haret, precum și stațiile de transfer pentru deșeurile municipale și cele similare din Focșani, Adjud, Vidra, respectând, astfel,  normele europene de protecția mediului.

“Este de remarcat atitudinea pozitivă a autorităților din județul Vrancea față de mediu și față de obligațiile legale în privința deșeurilor. Eco Sud SA va asigura, pentru locuitorii județului Vrancea, servicii de depozitare a deșeurilor menajere, dar și servicii de sortare, compostare și valorificare, în conformitate cu directivele europene și normele legislative naționale. Centrul de Management Integrat al deșeurilor Haret împreuna cu cele trei stații de transfer gestionate de Grupul Eco Sud SA, deservește două municipii (Focșani și Adjud), trei orașe (Odobești, Panciu, Mărășești), 68 de comune și 331 de sate, cu peste 320.000 de locuitori”, a declarat și Roxana Manea, director general adjunct în cadrul companiei Eco Sud și manager al acestui contract. La vizită a fost prezent astăzi în Vrancea și Adrian Scarlat, directorul general al Eco Sud SA.

Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor este un proiect finanțat din fonduri europene (cu o valoare de peste 40 milioane euro), prin care Consiliul Județean Vrancea a realizat infrastructura necesară gestionării deșeurilor la nivelul județului, respectând normele europene, respectiv a construit și a dotat cu echipamente Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Haret, precum și cele 3 stații de transfer și punctele de colectare de pe raza întregului județ.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare în data de 28 septembrie 2026, ora  08:00.
Lire plus
Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Investiții de peste 130 de milioane de lei schimbă infrastructura de apă și canalizare în mai multe comunități din județul Vrancea. La Jariștea și Bolotești au fost înființate noi sisteme publice de canalizare, iar în Lepșa și Greșu sunt în plină desfășurare lucrările pentru realizarea noilor sisteme de alimentare cu …
Lire plus
Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Consiliul Județean Vrancea continuă modernizarea DJ 204G, una dintre investițiile importante pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a conectivității dintre comunitățile din această zonă a județului. Stadiul fizic al proiectului a depășit 75%. Pe două dintre cele trei sectoare (Rădulești–Biliești și Suraia–Boțârlău) lucrările de asfaltare sunt finalizate, iar podul peste râul …
Lire plus
[gtranslate]