Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Viitorul traseu al Drumului Expres Tișița – Albița, prezentat la Consiliul Județean Vrancea

Drumul expres Tișița – Albița, care traversează și județul Vrancea în zona Mărășești, va deveni realitate în următorii ani.

Aceasta a fost concluzia consultării care a avut loc astăzi la Consiliul Județean Vrancea între președintele Cătălin Toma, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin directorul tehnic Adrian Udeanu și reprezentanții tuturor instituțiilor publice și ai companiilor de utilități care interferează cu construcția acestui drum de mare viteză.

În cadrul dezbaterii, reprezentanții CNAIR au prezentat trei propuneri de viitoare trasee, cu punctarea principalelor avantaje și dezavantaje din punct de vedere utilitar de pe teren și s-a căzut de acord asupra celei mai bune rute a drumului expres. Acesta va traversa județul Vrancea pe o lungime de 7 km, pe raza localităților Mărășești, Panciu și Movilița, din cei 160 km cât va avea în total drumul.

”Vă mulțumim pentru această consultare necesară în vederea realizării unui drum important, care pornește din Vrancea, de la Tișița. Aveți toată deschiderea din partea Consiliului Județean Vrancea, suntem un partener pentru ca această investiție să fie realizată în cele mai bune condiții”, a afirmat președintele Cătălin Toma.

Următorul pas este emiterea Certificatului de urbanism de către Consiliul Județean Vrancea, în urma unei cereri care va veni din partea CNAIR, în următoarea lună. În acest moment, CNAIR este la stadiul elaborării Studiului de Fezabilitate, următoarele etape fiind proiectarea și execuția drumului.

Proiectul ce vizează construirea Drumului Expres Tișița – Bârlad – Albița, ce leagă Uniunea Europeană de Republica Moldova, are ca termen estimat pentru demararea execuției anul 2025. Proiectul are ca scop realizarea unei legături rutiere între cele două capitale, București și Chișinău, tronsonul fiind situat pe rețeaua rutieră TEN-T globală, fiind un proiect de importanță strategică. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare.

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

ANUNȚ pentru producătorii vrânceni de vinuri: companie spaniolă interesată de importuri de vin și must

ANUNȚ pentru producătorii vrânceni de vinuri: companie spaniolă interesată de importuri de vin și must

Ambasada României în Spania informează cu privire la interesul unei companii spaniole de a importa din România vin și must (in vrac), conform specificațiilor anexate. Companiile românești interesate de această oportunitate, care pot furniza produsele sus-menționate, sunt rugate să ia legătura cu Biroul de Promovare Comercială și Economică din cadrul …
Lire plus
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședință ordinară în data de 30 iulie 2024, ora 10.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședință ordinară în data de 30 iulie 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Vrancea din data de 30 iulie 2024
Lire plus
ANUNȚ

ANUNȚ

Anunț privind reluarea procedurii de selectie a partenerilor care reprezintă mediul de afaceri pentru Comitetul partenerial (Structura partenerială) de dezvoltare integrată a turismului si patrimoniului cultural în zone non-urbane, la nivelul județului Vrancea Consiliul Județean Vrancea anunță că este reluată procedura de selecție a partenerilor care reprezintă mediul de afaceri …
Lire plus
[gtranslate]