Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Se asfaltează DJ 205P, în comuna Milcovul

Continuă asfaltările pe drumurile județene din Vrancea!
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma , a mers astăzi în comuna Milcovul, alături de vicepreședintele Ionel Cel-Mare, pe drumul județean 205 P, unde se toarnă stratul de uzură, pe un tronson de 2,7 kilometri care face legătura cu DN 23A.
Au fost realizate deja șanțuri protejate, podețe tubulare și podețe de acces către proprietăți, urmând să fie trasate și marcajele rutiere.
”Aceste lucrări sunt așteptate de mulți ani de către oamenii din localitate și iată că reabilitarea acestui drum se apropie de final, iar oamenii pot circula în condiții foarte bune”, a spus Cătălin Toma.
Proiectul este finanțat din fonduri de la bugetul de stat, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2017-2020.

      
30 octombrie este data limită pentru depunerea ultimei cereri de plată pentru  investițiile finanțate prin PNDR 2020

30 octombrie este data limită pentru depunerea ultimei cereri de plată pentru investițiile finanțate prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) informează beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) că termenul limită pentru depunerea ultimei tranșe de plată poate fi prelungit la solicitarea beneficiarilor, pentru situații justificate, cu o perioadă de până la 30 de zile calendaristice. Inițial, termenul stabilit era …
Lire plus
ANUNȚ PUBLICITAR privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă pe picior

ANUNȚ PUBLICITAR privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă pe picior

Consiliul Județean Vrancea, cu sediul în strada Cuza Vodă nr. 56, tel. 0237616800, e-mail contact@cjvrancea.ro, organizează la sediul instituției, licitația publică cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă pe picior, aferentă unui număr total de 147 de arbori cu un volum brut total de 412,32 m.c, …
Lire plus
Beneficiarii PNDR 2020 pot prezenta autorizațiile de mediu, sanitare și sanitar-veterinare  în cel mult 12 luni de la depunerea ultimei tranșe de plată

Beneficiarii PNDR 2020 pot prezenta autorizațiile de mediu, sanitare și sanitar-veterinare în cel mult 12 luni de la depunerea ultimei tranșe de plată

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a simplificat procedura pentru verificarea și decontarea cererilor de plată depuse în cadrul ultimei tranșe de către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Astfel, conform modificărilor aduse procedurilor de lucru ale AFIR, în situația în care beneficiarii nu pot …
Lire plus
[gtranslate]