04 juillet 2022
Rețea de voluntari ai Crucii Roșii, înființată printr-o finanțare pusă la dispoziție de Consiliul Județean Vrancea
În fiecare an, în data de 4 iulie, sărbătorim Ziua Crucii Roşii Române, aceasta fiind data la care, în 1876, s-a înfiinţat Societatea de Cruce Roşie din țara noastră, primind recunoaşterea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Catalin Toma, a avut zilele trecute o întâlnire cu Rodica Davidean, directorul Societății de Cruce Roșie – Filiala Vrancea, care va derula în acest an un proiect cu finanțare nerambursabilă, acordată de Consiliul Județean Vrancea în baza Legii 350/2006.
Proiectul V.O.L.U.N.T.A.R. își propune să dezvolte o rețea de voluntari ai filialei de Cruce Roșie Vrancea pe teritoriul județului (220 voluntari cu vârsta între 20-35 ani), prin înființarea a 7 centre rapide de intervenție și instruirea voluntarilor pe tipuri de intervenție multi-risc, în vederea asigurării intervenției prompte în situații de urgență, în sprijinul persoanelor aflate în situații de risc, la nivel zonal.
Societatea Naţională de Cruce Roşie din România este o organizaţie umanitară, membră a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, auxiliară autorităţii publice şi abilitată prin lege să asigure asistenţa umanitară în caz de dezastre şi să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.
”La mulți ani tuturor voluntarilor Crucii Roșii care, prin dedicare, sacrificiu și implicare, redau speranța semenilor aflați în situații dificile!”, a transmis președintele Cătălin Toma.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Lire plus:
Vrancea devine pol de performanță în natația românească: Parteneriat strategic pe 10 ani între Consiliul Județean și Federația Română de Natație și Pentatlon Modern
Consiliul Județean Vrancea face un pas strategic pentru dezvoltarea sportului în județ prin încheierea unui parteneriat oficial cu Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM). Protocolul de colaborare a fost semnat astăzi, la Focșani, de către președintele Consiliului Județean Vrancea și marea campioană Camelia Potec, președintele FRNPM. Acest acord …
Lire plus
Locuri de muncă vacante la data de 23 aprilie 2026 în Județul Vrancea
La data de 23.04.2026 au fost declarate de către agenții economici 250 locuri de muncă vacante în județul Vrancea . Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă - Click aici
Lire plus
Serviciul Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea se mută într-o locație nouă
Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor (SPCJEP) Vrancea se mută într-un sediu nou, situat în municipiul Focșani, Strada Bucegi nr. 21, bloc A2. Decizia de relocare face parte din strategia președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, de a crește calitatea serviciilor oferite cetățenilor și de a optimiza utilizarea …
Lire plus






