Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Reprezentanții CNAIR au prezentat astăzi la CJ Vrancea, traseele luate în calcul pentru realizarea drumului de mare viteză (autostradă): Buzău – Focșani și Focșani-Bacău

Astăzi, 13 august 2019, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au prezentat autorităților județene vrâncene mai multe variante a drumului expres de mare viteza(autostradă) Buzău-Focșani și Focșani-Bacău în vederea identificării traseului cel mai convenabil pentru realizarea celor două tronsoane.

La întâlnirea ce a avut loc la Sala Mare de Ședințe, din cadrul Consiliului Județean Vrancea, au fost prezenți cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Vrancea, doi reprezentanți ai CNAIR, proiectantul contractant, o parte dintre primarii unităților administrative pe unde ar urma să treacă drumul de mare viteză, reprezentanți ai APM, MapN, ANIF, Secției de Drumuri Naționale, SGA, ISU și alți șefi de servicii deconcentrate. Lucrarea se află la acest moment, în faza de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic și urmează a fi finalizată până în noiembrie 2020. Aceasta beneficiază de finanțare nerambursabilă alocată în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

În cadrul discuțiilor reprezentanții CNAIR au prezentat mai multe variante ale drumului expres de mare viteză (autostradă) Buzău-Focșani și Focșani-Bacău, în vederea identificării traseului cel mai convenabil pentru realizarea celor două tronsoane. Tronsonul Buzău-Focșani ar urma să aibă o lungime de 72 de kilometri, valoarea contractului de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic este de 13.933.291,10 lei fără TVA, iar durata acestuia este de 24 de luni. Al doilea tronson Focșani- Bacău ar urma să aibă o lungime de 110 km, valoarea contractului de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic este de 20.123.408,52 lei fără TVA, iar durata acestuia fiind de 24 luni.

Obiectul principal al proiectului este îmbunătățirea condițiilor de circulație la nivel de rețea rutieră națională de transport, inclusiv sub aspect de siguranță rutieră, reducerea emisiilor poluante, reducerea costurilor de operare, răspunzând astfel cerințelor de dezvoltare economică concretizate prin adaptarea rețelei rutiere naționale la cererea reală de transport.

În următoarea perioadă, toți cei prezenți la întâlnire vor trebui să vină cu propuneri pentru a alege cea mai fiabilă variantă de traseu pentru drumul de mare viteză.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

La data de 29.10.2026, agenții economici au declarat 196 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  …
Lire plus
Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a primit astăzi vizita Excelenței Sale Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Indiei în România, aflat pentru prima dată într-o vizită oficială în județul Vrancea. Întrevederea s-a concentrat pe consolidarea relațiilor bilaterale și pe identificarea oportunităților concrete de cooperare economică între …
Lire plus
Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a solicitat Guvernului României urgentarea evaluării și clarificarea finanțării proiectului noului Spital Județean Vrancea, o investiție esențială pentru sănătatea și siguranța vrâncenilor. Solicitarea a fost formulată miercuri, 28 octombrie, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene …
Lire plus
[gtranslate]