Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Rectificare bugetară în ultima ședință a Consiliului Județean Vrancea din acest an

Consiliul Județean Vrancea s-a întrunit astăzi, 23 decembrie, în ședință extraordinară, în sistem online, pentru a dezbate cele cinci proiecte de hotărâri incluse pe ordinea de zi.

”Având în vedere că prin Hotărârea de Guvern nr. 1100/18.12.2020 s-au alocat bani pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare până la sfârșitul anului 2020, precum și pentru finanțarea cheltuielilor necesare asigurării activității de asistență socială și de protecție a copilului pentru luna noiembrie 2020, suma care trebuie să fie inclusă în bugetul județului repartizată și cheltuită până la încheierea anului bugetar, prin care mai sunt 5 zile lucrătoare constituie așadar o situație de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor județului, motiv pentru care am convocat de îndată Consiliul Județean Vrancea în ședință extraordinară” a precizat Cătălin Toma.

Toate proiectele au fost adoptate cu unanimitate de voturi de către cei 30 de consilieri județeni prezenți la ședință și anume:

• ”Aprobarea rectificării bugetului propriu al Judeţului Vrancea pentru finanţarea Unităţii Administrativ – Teritoriale Judetul Vrancea, pe anul 2020”
• ”Actualizarea indicatorilor tehnico – economici, după elaborarea documentației tehnico -economice la faza de Proiect tehnic de execuție, pentru obiectivul de investiție „Consolidare și restaurare Secția de istorie și arheologie a Muzeului Vrancei – Casa Alaci cod LMI VN-II-m-B-06430”, situat în municipiul Focșani, B-dul Gării nr. 1, județul Vrancea”
• „Aprobarea valorii majorate a proiectului „Consolidare și restaurare Secția de istorie și arheologie a Muzeului Vrancei – Casa Alaci cod LMI VN-II-m-B-06430”, municipiul Focșani, B-dul Gării nr. 1, județul Vrancea și a cheltuielilor legate de proiect”
• „Aprobarea redevenței anuale in cuantum de 2.837.082,37 lei pentru contractul de delegare a gestiunii serviciului de operare si management al Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Haret și a Stațiilor de transfer aferent Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Vrancea”

• „Transformarea unui post din statul de funcții al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Vrancea”

 

La sfârșitul ședinței, președintele Cătălin Toma le-a urat atât consilierilor județeni, cât și tuturor vrâncenilor să aibă parte de sărbători fericite, cu multă sănătate!

Ședința CJ Vrancea de astăzi poate fi urmărită în integralitate pe pagina de Facebook a instituției, unde a fost transmisă în direct.

         

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Vrancea merge înainte: investiții publice și private pentru viitorul județului

Vrancea merge înainte: investiții publice și private pentru viitorul județului

Consiliul Județean Vrancea continuă să accelereze dezvoltarea județului prin proiecte concrete și investiții cu impact direct în comunități. În ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), condusă de președintele Nicușor Halici, au fost analizate și avizate documentații de urbanism (PUZ) din municipiul Adjud, orașul Odobești și din …
Lire plus
Cursuri de formare privind eficiența energetică în domeniul clădirilor istorice

Cursuri de formare privind eficiența energetică în domeniul clădirilor istorice

Ministerul Culturii a prelungit termenul  pentru depunerea solicitărilor de finanțare pentru cursuri de formare în domeniul eficienței energetice a clădirilor istorice în cadrul apelului aferent Investiției I4 — ,, Economie circulară și creșterea eficienței energetice a cladirilor istorice”, Componenta 5 - Valul renovării din cadrul Planului Național de Redresare și …
Lire plus
Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din 9 februarie 2026, ora 14.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din 9 februarie 2026, ora 14.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din 9 februarie 2026, ora 14.00
Lire plus
[gtranslate]