Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Profesorii de istorie vrânceni, invitați la seminarul„Vrancea, pagini de istorie românească”

Consiliul Județean Vrancea continuă seria evenimentelor educative și culturale dedicate tinerei generații, în contextul declarării anului 2019, drept „Anul Cărții” în România.

Seminarul „Vrancea, pagini de istorie românească” este una dintre acțiunile importante din agenda acestui an, care se va desfășura joi, 6 iunie 2019, în Sala Mare de ședințe a Consiliului Județean, începând cu ora 10:30.

Seminarul va fi susținut de personalități cu experiență în domeniile istoriei și educației, repectiv: domnul Cosmin Popa, membru al Academiei Române și cercetător științific principal, doctor la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București și doamna Gabriela Bărbulescu, psiholog școlar, metodist, formator național pentru formarea continuă a cadrelor didactice, mentor pentru practica pedagogică și autor de manuale școlare.

La acest seminar sunt invitați profesorii de istorie din județul Vrancea, care vor participa la o dezbatere despre rolul vrâncenilor în realizarea Marii Uniri a românilor, despre disciplina istorie și despre rolul ei în formarea noilor generații.

Evenimentul își propune să aducă în prim-plan stimularea și cultivarea respectului tinerilor față de valorile autentice ale poporului nostru, față de viturțiile sale fundamentale: dragostea de neam, demnitatea, curajul, patriotismul și spiritul de sacrificiu.

Acesta este al doilea eveniment organizat de Consiliul Județean Vrancea, prilejluit de „Anul Cărții”, după „Liniște, la Balada se citește!”, activitate care a încurajat lectura și care a promovat cartea și care s-a bucurat de un real succes în rândul liceenilor.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Ședinţă extraordinară în data de 29 iulie 2026, ora 13:00

Ședinţă extraordinară în data de 29 iulie 2026, ora 13:00

Ordinea de zi a ședinței extraordinare din data de 29 iulie, ora 13.00
Lire plus
Proiectul de 26 milioane euro pentru modernizarea DJ 204E a ajuns la 70% execuție. Peste 22.000 de vrânceni vor beneficia de o infrastructură rutieră modernă

Proiectul de 26 milioane euro pentru modernizarea DJ 204E a ajuns la 70% execuție. Peste 22.000 de vrânceni vor beneficia de o infrastructură rutieră modernă

Vrancea se schimbă prin investiții serioase, bine planificate și atent urmărite în teren. Fiecare drum modernizat înseamnă siguranță, dezvoltare economică, acces mai bun la educație, sănătate și oportunități pentru oameni. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul drumului județean DJ 204E (Mirceștii Noi …
Lire plus
CJ Vrancea susține și în acest an Olimpiada Națională de Inovație și Creativitate Digitală „InfoEducație” | 28–31 iulie 2026

CJ Vrancea susține și în acest an Olimpiada Națională de Inovație și Creativitate Digitală „InfoEducație” | 28–31 iulie 2026

Vrancea devine, în această săptămână, capitala creativității digitale din România. În perioada 28–31 iulie 2026, Colegiul Național „Unirea” din Focșani găzduiește etapa națională a Olimpiadei Naționale de Inovație și Creativitate Digitală „InfoEducație”, ajunsă la cea de-a XXXIII-a ediție. Născută în Vrancea în anul 1994 și desfășurată aici în fiecare an, …
Lire plus
[gtranslate]